Opt MAȘINI au fost INCENDIATE. Panică la un service auto. Două imobile ÎN FLĂCĂRI

Opt MAȘINI au fost  INCENDIATE. Panică la un service auto. Două imobile ÎN FLĂCĂRI

Opt mașini au fost incendiate la un depozit de anvelope şi vopseluri din municipiul Brăila, folosit ca service auto. Proprietarii sunt în stare de șoc după ce au aflat că, în loc să le fie reparate, autoturismele li s-au făcut scrum.

Incendiu puternic la un depozit de anvelope şi vopseluri din municipiul Brăila, folosit ca service auto. Opt maşini care se aflau la reparat au ars în totalitate.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU)„Dunărea”, col. Ştefan Stoian a precizat, citat de Agerpres, că flăcările au fost provocate de „tăierea sau lipirea unor bucăţi de metal folosind aparatura de sudură fără respectarea normelor PSI”.

Incendiul a fost observat târziu, iar pompierii au intervenit cu cinci autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi cu o autoscară şi au reuşit să lichideze flăcările în două ore, munca lor fiind îngreunată de fumul dens de la materialele arse.

Au mai ars aproximativ 300 metri pătraţi de acoperiş, 20 de anvelope, zeci de litri de ulei de motor, vopsea, scule şi utilaje pentru reparaţii auto, un motor auto, aparatură electronică şi calculatoare, precum şi centrala termică.

Incendiul s-a extins şi la un atelier vecin de electronică industrială, unde au ars aproximativ 130 metri pătraţi de acoperiş, trei laptop-uri, cinci imprimante, aparatură electrocasnică şi electronică, documente şi scule.

În momentul producerii incendiului, în atelierul auto se aflau trei tuburi de argon folosite pentru sudură care, din declaraţiile proprietarului, nu erau pline.

Nu s-au înregistrat victime. Proprietarul atelierului a suferit un atac de panică şi a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD aflat la faţa locului.

 

Ne puteți urmări și pe Google News