Sfântul Varsanufie cel Mare și ucenicul acestuia, Ioan Profetul, prăznuiți pe 6 februarie, au trăit în secolul VI în timpul împăratului Iustinian I (527 - 565).
Ducând o viață ascetică într-o mănăstire din Palestina, ei au fost cei care au explicat importanța duhovnicului în călăuzirea creștinului către mântuire. Varsanufie (supranumit „Marele Bătrân”) și Ioan învață că „tratamentul” aplicat de duhovnic trebuie să fie în concordanță cu starea fiului duhovnicesc și că blândețea excesivă poate fi dăunătoare în cazul patimilor grave, la fel cum un abces ce poate duce la cangrenă nu poate fi tratat cu leacuri superficiale. Pentru „tratament”, spun cei doi părinți, este nevoie de colaborarea totală a „bolnavului” - ucenic. La rândul său, pentru duhovnic există riscul de a se concentra prea mult pe „tratarea” fiului duhovnicesc și să uite de propria mântuire.
Recomandările noastre
