Forțele Aeriene Române își sărbătoresc eroii. Un mare GENERAL împlinește 100 de ani!

Forțele Aeriene Române își sărbătoresc eroii. Un mare GENERAL împlinește 100 de ani!

Statul Major al Forțelor Aeriene organizează, la sediul instituției, de la ora 9.30, o ceremonie în onoarea veteranului aviator, Ion Dobran, care împlinește fabuloasa vârstă de 100 de ani.

Marți, 5 februarie, generalul-maior (rtr.) Ion Dobran împlinește 100 de ani.

Cu acest prilej, Statul Major al Forțelor Aeriene organizează, la sediul instituției, de la ora 9.30, o ceremonie în onoarea veteranului aviator, în cadrul căreia eroul va fi înaintat în gradul de general-locotenent (rtr) și i se va conferi Ordinul „Virtutea Aeronautică în grad de Cavaler”, cu însemn pentru militari.

Pentru acreditare la eveniment, reprezentanții mass-media sunt rugați să transmită până astăzi, 4 februarie, ora 18.00, pe adresa de e-mail: proff@roaf.ro, datele de identificare (nume, prenume, seria și numărul actului de identitate, instituția media, telefon), precum și datele de identificare ale autovehicului de transport.

Ne puteți urmări și pe Google News

Marți, 5 februarie, jurnaliștii vor fi așteptați, între orele 8.45 și 9.15, la sediul SMFA (Șos. București-Ploiești, km.10,5).

Persoană de contact: sublocotenent Laura Bașturea, telefon: 0727 868 235.

Veteran aviator, erou al celui de-al doilea război mondial, generalul - maior Ion Dobran - singurul pilot în viață din Grupul 9 Vânătoare ai cărui piloţi au scris multe pagini glorioase în istoria aviaţiei militare - a devenit un simbol, model de onoare şi demnitate militară, sursă de admiraţie şi respect pentru tinerele generaţii.

Absolvent al Şcolii Militare de Ofiţeri de Aviaţie, promoţia 1941, generalul Dobran a luptat împotriva sovieticilor pe frontul de est, împotriva americanilor în timpul bombardamentelor din 1944 şi împotriva germanilor după 23 august 1944, îndeplinind misiuni inclusiv în ultima zi a războiului, 9 mai 1945.

Activitatea sa pe front însumează 340 de misiuni de război, 74 lupte aeriene, 11 victorii aeriene şi un avion distrus la sol. A fost doborât de trei ori, scăpând cu viaţă fără răni grave.

Dăruit cu pasiunea pentru zbor, generalul - maior Ion Dobran şi-a modelat viaţa după principii ferme şi idealuri în care crede cu tărie şi astăzi.