Cadourile de lux de care nu se pot bucura președinții

Cadourile de lux de care nu se pot bucura președinții

Șefii de stat primesc o mulțime de atenții cu ocazia unor vizite în țară, în alte țări sau cu prilejul unor sărbători. Cadourile sunt simbolice sau foarte consistente, iar președinții pot opta între a-și duce darul acasă, și să-l treacă în declarația de avere, sau să-l lase la Administrația Prezidențială.

Printre atențiile primite de Klaus Iohannis, Traian Băsescu, Emil Constantinescu și Ion Iliescu se găsesc obiecte foarte scumpe pentru un român de rând, altele cu o valoare simbolică, accesibile ca preț și simplilor cetățeni.

ScubaGraff pentru Iohannis

Anul trecut, președintele Klaus Iohannis a primit cadouri în valoare de 46.514 de euro, conform listei bunurilor primite, cu titlu gratuit, cu prilejul unor acțiuni de protocol. Cadoul cel mai extravagant pe care l-a primit președintele Iohannis este un ceas de mână, ce valorează nu mai puțin de 38.740 de euro. Modelul ceasului este „ScubaGraff 47mm” și are o curea neagră din piele de aligator, fiind rezistent la apă. Alte daruri primite de către Klaus Iohannis anul trecut au fost: o masă de marmură albă (estimată în jurul a 2.000 de euro), o cutie cu imagini din Abu Dhabi şi cristal albastru, în valoare de 1.500 de euro sau un set de pahare de cristal Kagami, estimat la suma de 400 de euro. Restul cadourilor primite de Klaus Iohannis nu depășesc 500 de euro ca valoare, potrivit estimărilor Comisiei din cadrul Administrației Prezidențiale. În total, în 2018, președintele Klaus Iohannis a primit 53 de cadouri, pe care a preferat să le lase în patrimoniul Administrației Prezidențiale. De altfel, aceasta a fost decizia pe care a luat-o Iohannis în fiecare an, de când ocupă prima funcție în fruntea statului român.

Ne puteți urmări și pe Google News

Proust și sabie de oțel pentru Băsescu

Fostul președinte Traian Băsescu a primit, în cele două mandate, o mulțime de cadouri. În primul mandate, bucuros de darurile primate, Traian Băsescu a preferat să le ducă acasă, mai ales că unele îi aminteau de meseria lui, de marinar, sau de firea sa războinică. Nu a renunțat la o sabie de oțel primită de la fostul președinte al Poloniei, Lech Kaczynski, o chitară de lemn, o casetă cu trei sticle de vin frațuzesc și o pereche de mănuși de box, dăruită de către Lucian Bute. Traian Băsescu a ales să păstreze toate cadourile care îi aminteau de mare, un serviciu de masă tradițional de servit băuturi și o carte scrisă de Marcel Proust, într-o ediție de lux a Academiei Române. În ultimii doi ani din al doilea mandat, Traian Băsescu a lăsat toate cadourile în patrimoniul Administrației Prezidențiale, la fel cum a procedat Klaus Iohannis.

Iliescu, motocicleta și SPP

În ceea ce îl privește pe Ion Iliescu, fostul președinte a primit câteva cadouri mai neobișnuite în timpul mandatului său. Printre acestea merită menționată o motocicletă Zip Star din China, care a fost lăsată SPP-ului, o lampă „pește-balon” din Mauritius sau o caleașcă în miniatură din India. Nici despre cadourile din România nu se poate spune că au fost tocmai potrivite pentru Ion Iliescu, multe dintre ele fiind icoane sau obiecte religioase. Desigur, acest lucru nu este neapărat anormal, doar ca în cazul unui „liber cugetător” declarat, foarte probabil nu au avut nicio valoare. Ion Iliescu a primit cadou și un ceas Rolex.

În ceea ce-l privește pe Emil Constantinescu, nu există niciun document din care să reiasă că acesta ar fi primit cadouri. Am contactat o sursă care a lucrat la Cotroceni în acea perioadă, dar nici ea nu-și amintește, a spus că Zoe Petre se ocupa de chestiunile de protocol.