ALERTĂ de ATAC TERORIST în SPANIA. 14 PERSOANE au fost ARESTATE de POLIŢIE

ALERTĂ de ATAC TERORIST în SPANIA. 14 PERSOANE au fost ARESTATE de POLIŢIE

Paisprezece persoane au fost arestate marţi în cursul unei operaţiuni a poliţiei la Barcelona şi într-un orăşel din apropiere vizând o celulă suspectată că intenţiona să comită un atentat, informează AFP, citând surse din cadrul poliţiei catalane.

„Paisprezece persoane au fost arestate până în prezent în cadrul unei operaţiuni desfăşurate astăzi la Barcelona şi Igualada”, un orăşel situat la aproximativ 60 de kilometri vest de capitala catalană, a anunţat poliţia pe contul său de Twitter.

„Intenţia (celulei) era să comită un atentat, dar noi încercăm în continuare să aflăm care sunt ţintele” care ar putea fi vizate, a indicat un purtător de cuvânt al poliţiei catalane Mossos d'Esquadra.

Potrivit aceluiaşi purtător de cuvânt, 13 persoane au fost arestate la Barcelona şi una la Igualada, a indicat acesta, fără să ofere detalii despre naţionalitatea, vârsta şi profilul acestora.

Poliţia regională Mossos d'Esquadra a anunţat pe contul său de Twitter lansarea unei operaţiuni 'antiteroriste' în jurul orei locale 06:00 (05:00 GMT). În acest context, ea a efectuat şase percheziţii la Barcelona şi Igualada, între care majoritatea în centrul capitalei catalane.

Peste 100 de agenţi de poliţie au fost mobilizaţi în cadrul acestei operaţiuni lansate la ordinul Audienţei Naţionale, un tribunal de la Madrid însărcinat cu dosare în domeniul securităţii naţionale, pentru 'delicte de terorism' şi 'organizaţie criminală'.

Reprezentanţi ai forţelor de ordine puternic înarmaţi şi cu cagule pe cap au supravegheat două imobile ce au fost percheziţionate la Barcelona, din care agenţi de poliţie au ieşit cu pungi conţinând materialul confiscat.

Barcelona a fost în stare de alertă în perioada sărbătorilor de iarnă, după un avertisment al autorităţilor americane referitor la riscul unui atac terorist.

Oraşul a fost ţinta unui atentat la 17 august 2017, când un marocan de 22 de ani aflat la volanul unei camionete a intrat în plină viteză în pietonii care se plimbau pe renumita arteră turistică Las Ramblas, ucigând 14 persoane. Apoi a fugit la bordul unei maşini furate, după ce l-a ucis pe şofer. Câteva ore mai târziu, cinci dintre complicii săi i-au imitat atacul, intrând în pietoni pe o faleză a staţiunii balneare Cambrils, unde au înjunghiat mortal şi o femeie. Acest dublu atac a fost revendicat ulterior de gruparea jihadistă Statul Islamic, transmite Agerpres.