Ordine de protecție, pe bandă, emise de polițiștii din Constanța

Ordine de protecție, pe bandă, emise de polițiștii din ConstanțaSursa foto: EVZ

Două ordine de protecție provizorie au fost emise de polițiștii constănțeni în ultimele 24 de ore în cazuri de violență în familie. Primul ordin emis la începutul săptămânii a fost însă retras de soția agresată, femeia iertându-și, a doua zi, bărbatul care o bătuse.

Potrivit IPJ Constanța, astăzi, la ora 15:10, polițiștii Secției 4 Poliție au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 45 de ani, din municipiu, despre faptul că la domiciliul său are loc un conflict. Echipajul de poliție deplasat la fața locului a stabilit că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, soțul, în vârstă de 57 de ani, și-a agresat atât fizic, cât și verbal, soția și cei 5 copii. Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu conform noilor proceduri legale. Bărbatul a fost evacuat din locuință, fiind cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență in familie.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, Andreea Munteanu, informeazăși că ieri după amiază a avut loc un caz de violență în familie.  Politistii Sectiei 5 au fost sesizati de către o femeie, din Constanța, că în locuința familiei are loc un scandal. Patrula de siguranță publică deplasată la fața locului a stabilit că între aceasta și fiu a avut loc un conflict spontan în urma căruia tânărul, de 20 de ani și-a bătut  mama. Polițiștii au emis un ordin de protectie provizoriu. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență in familie.