O căprioară care a rămas captivă în noroi a fost salvată, ieri, de pompierii timișoreni.
Pompierii au reușit să salveze de la moarte o căprioară după ce aceasta a rămas prinsă în noroiul de la marginea unui lac. S-a întâmplat în localitatea Cenei, nu departe de Timișoara. În total, cinci pompieri militari, alături de voluntari, au intervenit timp de peste patru ore pentru a scoate căprioara. „Intervenția a fost foarte grea şi de lungă durată din cauza accesului dificil şi a reziduurilor noroioase care au dat mari bătăi de cap salvatorilor. Odată scoasă din noroi, căprioara a fost curățată şi apoi verificată de un veterinar, după care a fost eliberată pe câmp. Deşi speriată şi înghețată, privirea plină de recunoștință a micuței „Bambi de Cenei”, cum au botezat-o colegii, este cel mai călduros mulțumesc”, a informat ISU Timiș. Pe lângă pompieri și voluntari, la fața locului au intervenit și angajați de la Garda de Mediu, de la Direcția Sanitar-Veterinară, precum și de la compania de apă și canal.