A treia încercare. Carmen Iohannis ar putea fi chemată la Parchet, în calitate de martor, în cursul acestei luni

A treia încercare. Carmen Iohannis ar putea fi chemată la Parchet, în calitate de martor, în cursul acestei luni

Speculaţiile pe tema chemării pentru a treia oară la Parchet a soţiei preşedintelui, Carmen Iohhannis, încing atmosfera începutului de an.

Potrivit jurnaliştilor postului Antena 3, este posibil ca acest fapt să se petreacă în cursul lunii ianuarie.

Cel puţin aşa arată sursele din cadrul Parchetului, susţine postul citat. În acest sens, se arată că dosarul în care Carmen Iohannis a fost citată ca martor a fost preluat de procurorul Ion Şandru. Acesta a mai avut anterior în lucru, între altele, şi dosarul supranumit „Sufrageria”.

Antena 3 susţine că procurorul Ion Şandru ar fi spus unor colegi că doreşte ca soţia preşedintelui să fie citată, ca martor, în cursul acestei luni.

Ion Şandru a fost recent numit adjunct al Secţiei de urmărire penală şi vine de la Alba Iulia.  

Carmen Iohannis a fost citată până acum de două ori la Parchet, în calitate de martor, dar nu a venit. Prima oară, în 15 noiembrie, a motivat că se află alături de soţul ei în cadrul unei vizite de stat. a doua oară, în 10 decembrie, nu a fost prezentă din cauza unei probleme de ordin medical.

Reamintim că dosarul aflat acum în cercetare a fost deschis în urma unui denunţ depus de către societatea SC Jurindex Media SRL, cea care administrează portalul www.lumeajustitiei.ro. Atât soţii Iohannis, cât şi notarul Gabriel Bucşă, sunt acuzaţi de săvârşirea mai multor infracţiuni, între care abuz în serviciu, fals intellectual şi spălare de bani.

Plângerea e legată de faptul că familia Iohannis nu a restituit statului suma de 320.000 de euro, obţinuţi prin închiriarea unui imobil din Sibiu, dobândit în mod nelegal.

Este acelaşi imobil care a făcut obiectul unui proces, în urma căruia Curtea de Apel Braşov a decis, în 2015, anularea contractului de vânzare-cumpărare, soţii Iohannis pierzând astfel dreptul de proprietate asupra respective case.