„JUNKER face JOCURI cu ochii la ALEGERILE ce urmează”. ACUZAŢIILE unui EUROPARLAMENTAR român

„JUNKER face JOCURI cu ochii la ALEGERILE ce urmează”. ACUZAŢIILE unui EUROPARLAMENTAR român

Jean-Claude Junker, preşedintele Comisiei Europene, „face jocuri cu ochii la alegerile europene care urmează”, consideră europarlamentarul ALDE Renate Weber miercuri într-o postare pe Facebook. Politiciana face referire la declaraţia de săptămâna trecută în care şeful Executivului comunitar şi-a exprimat rezervele în legătură cu capacitatea României de a prezida ţările UE.

Evocând totodată mesajul preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, care şi-a exprimat încrederea în România, Renate Weber întreabă: ''În care din cei doi să avem mai multă încredere privind gândurile sincere faţă de România?''. În acest context ea aminteşte şi de mesajul transmis de reprezentantul permanent al Suediei la Uniunea Europeana, Lars Danielsson, care a sugerat ca România să nu fie criticată înainte de a-şi exercita mandatul, comentând că, ''neîntrebat de nimeni, ambasadorul suedez a simţit nevoia sa reacţioneze la o declaraţie nedreaptă a lui Junker''.

„E limpede pentru toată lumea deja că preşedintele CE face jocuri cu ochii la alegerile europene care urmează''. ''Pentru mine e clar că Donald Tusk este cel în care pot avea încredere. Nu e prima dată când are curajul de a exprima poziţii corecte, chiar dacă îi deranjează pe cei care gândesc numai prin prisma interesului personal sau de partid”, conchide europarlamentarul ALDE.

În contextul în care România se pregătea să preia preşedinţia semestrială a UE de la 1 ianuarie, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat în luna decembrie a anului trecut, că se îndoieşte că guvernul de la Bucureşti înţelege pe deplin ce înseamnă să conducă blocul comunitar timp de şase luni, relatează sâmbătă dpa.            

România este „din punct de vedere tehnic foarte bine pregătită” pentru misiunea de şase luni, a declarat Juncker pentru ziarul german Welt am Sonntag.

„Dar cred că guvernul de la Bucureşti nu a înţeles pe deplin ce înseamnă să prezidezi ţările UE”, a adăugat el.

„Acţiunea prudentă necesită o disponibilitate de a-i asculta pe alţii şi o dorinţă puternică de a pune deoparte propriile preocupări ale cuiva”, a afirmat Juncker, precizând că unii au îndoieli că situaţia se prezintă astfel în cazul României.

Juncker a spus că disputa politică internă a României înseamnă că ţara ar putea să nu pară o entitate unită pe scena europeană.

„Un front unit este necesar acasă pentru a promova unitatea Europei în timpul preşedinţiei Consiliului”, a afirmat preşedintele Comisiei Europene.

Luna trecută, preşedintele român Klaus Iohannis a spus că ţara sa nu este gata să-şi asume preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE, reaminteşte dpa.

El s-a referit la situaţia complicată care a făcut ca cel mai puternic politician din România, liderul Partidului Social Democrat Liviu Dragnea, să nu poată deveni prim-ministru din cauza unei condamnări pentru fraudă electorală.

Viorica Dăncilă, considerată o marionetă a lui Liviu Dragnea, este cea care deţine acest post, scrie dpa.