DIICOT a anunțat finalizarea perchiziției informatice în cazul Caracal

DIICOT a anunțat finalizarea perchiziției informatice în cazul Caracal

Într-un comunicat al DIICOT se precizează că anchetatorii au finalizat joi percheziţia informatică asupra unor medii de stocare ce aparţin lui Gheorghe Dincă, acuzat de crimele de la Caracal.

Astfel, au fost cercetate un laptop, un aparat foto, două telefoane mobile şi stick-uri de memorie.

„În cursul acestei zile a fost finalizată percheziţia informatică asupra unor medii de stocare, respectiv un laptop, aparat foto, două telefoane mobile şi stick-uri de memorie, în prezenţa inculpatului şi a apărătorului din oficiu, urmând ca datele obţinute să fie prelucrate analitic de către specialişti din cadrul Biroului tehnic de coordonare a activităţilor de specialitate din DIICOT, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară de la DCCO - IGPR", se arată în comunicatul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

De asemenea, procurorii DIICOT au audiat mai multe persoane şi au efectuat activităţi de urmărire penală care vor continua cu celeritate şi în perioada următoare, precizează sursa citată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe de altă parte, DIICOT spune că percheziţia efectuată la domiciliul lui Gheorghe Dincă a fost întreruptă joi, urmând să fie reluată vineri dimineaţa, în prezenţa inculpatului şi a apărătorului acestuia.