Descoperire șocantă a autorăților. „Cea mai mare activitate de sclavie modernă”
- Mihnea Talau
- 1 august 2019, 19:06
Poliţia poloneză a arestat joi un bărbat care a fugit din Marea Britanie chiar înainte de a fi condamnat pentru crearea unei ample reţele de trafic de persoane forţate să lucreze în condiţii de sclavie.
Ignacy Brzezinski era liderul unei bande ce a recrutat din Polonia sute de persoane fără adăpost şi dependente de droguri pentru a crea ceea ce procurorii britanici au calificat drept „cea mai mare activitate de sclavie modernă” descoperită vreodată în Marea Britanie.
Membri ai unităţii poliţiei poloneze de combatere a criminalităţii organizate (CBS) l-au arestat pe Brzezinski (53 de ani) la Wloclawek, în centrul Poloniei, în virtutea unui mandat de arestare european emis pe 17 iulie.
„El a fost arestat recent, pe stradă, în faţa unui bloc de apartamente'', a indicat purtătoarea de cuvânt a CBS, Iwona Jurkiewicz.
Un tribunal polonez va decide dacă Ignacy Brzezinski va fi extrădat spre Marea Britanie pentru a executa o condamnare de 11 ani de închisoare.
Alţi apte polonezi au fost condamnaţi în acelaşi proces pentru trafic de persoane, spălare de bani şi complot pentru constrângerea unei persoane pentru a face muncă forţată.
Potrivit unor martori, victimele lui Brzezinski erau plătite cu 10 lire sterline pe săptămână pentru activităţi fizice precum transportul de colete. Reţeaua avea baza la Birmingham, în centrul Angliei, scrie Agerpres.