Postul Sfintei Marii și semnificațiile sale. Ce nu trebuie să faci, cu niciun chip
- Dan Gheorghe
- 27 iulie 2019, 09:57
Postul Sfintei Marii, între 1 și 15 august, deși mai scurt în comparație cu alte perioade similare, ca semnificație, este totuși considerat unul dintre cele mai importante momente din viața credincioșilor.
Conform tradiției, acest post, care mai e denumit și Sântmariei, este premergător altor două etape extrem de importante, Schimbarea de la față, de pe 6 august, și Adormirea Maicii Domnului, de pe 15 august.
Obiceiul acestui post, așa cum arată portalul www.calendarulortodox.ro, a fost stabilit încă din secolul al V-lea, când cultul pentru Maica Domnului ia amploare.
Credincioșii din Antiohia posteau numai pe 6 august, în timp ce în Ierusalim erau șase zile pentru această perioadă a reculegerii.
Erau însă și creștini, arată aceeași sursă, care obișnuiau să postească întreaga lună august.
În anul 1166 se decide uniformizarea duratei postului Adormirii Maicii Domnului. Atunci are loc sinodul din Constantinopol condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis.
Este momentul când se decide ca postul să înceapă în ziua de 1 august și să țină până la jumătatea aceleiași luni, pe 15.
În aceeași zi, de 15 august, este prăznuită Adormirea Născătoarei de Dumnezeu Fecioara.
Deși mai scurt în comparație cu posturile Paștelui și Crăciunului, Postul Sfintei Marii este plin de semnificații pentru credincioși.
În perioada aceasta nu se mănâncă alimente de origine animală, iar oamenii sunt îndemnați să participe la slujbele din biserici.
Pe 6 august se poate mânca pește, de Schimbarea la Față a Domnului.
Credincioșii sunt îndemnați să facă fapte bune, mai multe decât în obiceiul lor.
Încă un amănunt pentru cei care vor să respecte tradiția, anume să mănânce alimente fără ulei în fiecare marți și joi.
Între 1 și 15 august nu se fac nunți. Pe 15 august, când este prăznuită Adormirea Născătoarei de Dumnezeu Fecioara, era obiceiul ca ciobanii să-și coboare turmele de la munte, semn că sezonul cald e pe sfârșite.
În anumite zone ale României există obiceiul ca pe 15 august să se culeagă flori care vor fi puse la icoane. Astfel florile vor căpăta puteri tămăduitoare.