Un român a omorât patru italieni și a fugit de la locul faptei
- Mihnea Talau
- 18 iulie 2019, 13:24
Un român care a fugit după ce a comis un accident în Italia, în care au murit 4 tineri, a fost prins de poliție. Tânărul de 26 de ani, și-a mărturisit fapta.
Românul de 26 de ani care a provocat tragedia duminică la Jesolo, în nordul Italiei, lângă Veneția, a fost plasat în arest la domiciliu. Tânărul era în mașină cu un prieten. A pierdut controlul volanului și a lovit un alt automobil, care a fost aruncat într-un canal de apă aflat pe marginea drumului.
În automobilul lovit erau 4 tineri italieni, prieteni cu vârste de 22 și 23 de ani. Dintre ei, doar o fată de 22 de ani a supraviețuit. Trupurile celor 4 au fost scoase din apa în care a căzut mașina proiectată de impactul cu autoturismul românului.
Tânărul și-a continuat însă drumul fără să încetinească iar la locul accidentului nu au găsit urme de frânare. Polițiștii italieni au reușit să îl identifice după ce o femeie a sunat la 112 anunțând că a văzut o mașină care mergea cu viteză și făcea manevre periculoase. Femeia a reținut și numărul mașinii, iar astfel, după câteva ore de la tragedie, polițiștii italieni l-au găsit pe șoferul fugar.
Românul locuiește în Musile di Piave din Provincia Veneția, localitate de unde erau originare și victimele. Luni, el a fost audiat și, potrivit notizie.it, și-ar fi recunoscut fapta în prezența comandantului poliției locale, a avocatului său și a procurorului, citează gazetaromaneasca.com.
„Eu am fost, sunt disperat. Aș fi preferat să mor”, ar fi spus românul în fața anchetatorilor.
Șoferul de 26 de ani a fost plasat în arest la domiciliu. El a fost vizitat de jurnaliștii de la Corriere della Serra, dar a refuzat să facă declarații. „Nu pot să vorbesc și să primesc pe nimeni”, le-a spus tânărul jurnaliștilor.
Rodolfo Marigonda, avocatul apărării, spune că românul nu ar fi observat că a făcut accident și că e profund afectat de tragedie. „Are un cazier curat, este electrician și are o a doua slujbă, pentru a se întreține. Era în mașină cu un prieten și a observat doar că a lovit ceva cu oglinda. Nu era beat și nu a consumat droguri”, a spus avocatul.
Giorgia, unica supraviețuitoare din mașina lovită, este la spital. Nu are răni grave, dar e în stare de șoc. În momentul impactului ea a fost aruncată din mașină și a căzut în canal.
Spre norocul tinerei italience, pe cealaltă parte a drumului erau niște trecători care au văzut întreaga scenă și au venit să o salveze, recuperând-o din apă. Ceilalți 4 prieteni ai săi din mașină însă au murit.