Interzicerea migraţiei politice prin lege a fost o idee proastă.
Actul normativ care îi vizează pe aleşii locali (preşedinţi de consilii judeţene, primari şi consilieri) nu a reuşit să stopeze acest fenomen. Ca să nu-şi piardă mandatele, traseiştii au rămas de jure în formaţiunile sub sigla cărora şi-au câştigat mandatele, dar au trecut de facto, cu arme şi bagaje, în noile partide, cu precădere cele aflate la putere, pentru a beneficia de fonduri guvernamentale. Pe de altă parte, este ilogic să pui un politician ales uninominal în postura de a deveni prizonierul unui partid. Pentru un politician este ineficient electoral să se bată cu pumnul în piept că este garantul moralităţii în politică înfierând migraţia. Nu cred că există vreun alegător cu capul pe umeri care să mai creadă astfel de baliverne. Tentativa lui Puiu Haşotti, şeful senatorilor PNL, de a justifica ieri trecerea senatoarei Mihaela Popa de la PDL la PNL a eşuat în penibil, în lipsa unor argumente convingătoare. "Una e când treci pentru avantaje de la Opoziţie la Putere - şi avem un partid al traseiştilor, UNPR - şi alta e când treci de la Putere la Opoziţie. E mai puţin imoral, e mai scuzabil", a încercat Haşotti să dreagă busuiocul. Corect ar fi fost să o încadreze pe Mihaela Popa în categoria politicienilor care migrează de la Putere spre Opoziţie în speranţa că, în câteva luni, se vor întoarce la Putere. Mai mult, a cataloga migratorii drept morali şi mai puţin morali este o ipocrizie fără margini. Mă întreb de ce ar fi convins un alegător de bun simţ că USL reprezintă modernitatea în politică de vreme ce, în chestiunea migratorilor, dovedeşte că suferă de aceleaşi boli incurabile de peste două decenii? Cu atât mai mult cu cât liderii Uniunii se poartă ca nişte funcţionari ai Bursei de Mărfuri, anunţându-i pe cei care vor să prindă un loc călduţ în USL că trebuie să dezerteze până la moţiunea de cenzură. Unde-s prinţipurile, unde-i morala în toată această chestiune? Cu siguranţă, interesul USL este să întreţină percepţia publică potrivit căreia în PDL este degringoladă, că sfârşitul acestui partid este aproape. O hemoragie masivă de politicieni ai puterii către opoziţie("scurgeri" cum le numea recent moderatorul Antenei 3, Răzvan Dumitrescu) serveşte unui astfel de scop. Există însă şi pierderi colaterale demne de luat în seamă. Un risc este demobilizarea activiştilor liberali sau social-democraţi. Mă întreb cum se simt aceştia în momentul în care sunt puşi în situaţia de a împărţi beneficiile prezenţei la putere cu duşmanii din PDL. De ce ar mai pune osul în campania electorală pentru a câştiga alegerile, dacă există riscul de a împărţi funcţiile cu cei care le-au ocupat în ultimii patru ani. Interesant este că pierderile nu sunt suportate în mod echitabil în interiorul USL. PSD nu are foarte multe de pierdut. Electoratul său mai puţin receptiv la aspectele de moralitate politică, şi mai mult la avantaje materiale concrete, nu stă să despice firul în patru. Pentru socialdemocraţi orice achiziţie înseamnă întărirea dispozitivului de campanie. De cealaltă parte, nu cred că votanţii PNL sunt foarte fericiţi văzând că partidul lor riscă să devină un "salon de reanimare" pentru PDL-işti.
Recomandările noastre
