După douăzeci de ani, Victoria Beckham rupe tăcerea în legătură cu Rebecca Loos

După douăzeci de ani, Victoria Beckham rupe tăcerea în legătură cu Rebecca Loos

Vedeta a dezvăluit cu lacrimi în ochi cum afirmațiile despre presupusa aventură a lui David cu asistenta sa personală a fost "cel mai greu moment din viața ei. Victoria Beckham a vorbit pentru prima dată despre trauma pe care a suferit-o în urma afirmațiilor despre presupusa aventură a soțului ei David cu Rebecca Loos.

La aproape douăzeci de ani după ce s-a afirmat că David și asistenta sa s-au apropiat, în timp ce juca pentru Real Madrid, Victoria Beckham a dezvăluit că lunile care au urmat au fost "cele mai grele din viața ei."

În același timp, David Beckham a recunoscut că încă nu știe cum au reușit să treacă prin criza din 2003. Dar, el și fosta Spice Girl au știut că trebuie să ”lupte pentru familia lor”. Fotbalistul a mai declarat că a simțit că mariajul lor se duce de râpă atunci când a văzut că presupusa aventură a ținut prima pagină a ziarelor.

Vedeta a povestit, de asemenea, că "se simțea rău din punct de vedere fizic în fiecare zi", în timp ce el și Victoria Beckham se luptau pentru căsnicia lor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Victoria Beckham, pe Netflix

Recent, cuplul a participat la premiera londoneză a unui documentar Netflix în patru părți, intitulat Beckham. Acesta cuprinde viața starului din copilărie până la ultimul său rol de coproprietar al echipei americane Inter Miami, relatează Daily Mail.

La acest eveniment cuplul a fost însoțit de cei patru copii ai lor, Brooklyn, Romeo, Cruz și Harper. Brooklyn a avut-o alături pe soția lui, actrița Nicola Peltz, iar Romeo pe prietena lui, modelul Mia Regan.

Printre celebritățile de pe lista de invitați s-au numărat James Corden, Tana Ramsay, Gary Neville, Alexa Chung și Steve Bruce. După premieră Beckham a dat o petrecere fastuoasă la clubul The Twenty Two. 

Totul a părut să fie la milioane de kilometri distanță față de zilele dificile din Madrid. Prietenii cuplului spun că au decis să vorbească pentru că au vrut să pară autentici. De asemenea, ei nu mai simt că au "ceva să-și dovedească unul celuilalt ".

Victoria a Vorbit cu lacrimi în ochi

În interviul din cel de-al patrulea și ultimul episod, Victoria  Beckham, în vârstă de 49 de ani, a reușit cu greu să-și stăpânească lacrimile. Atunci când a fost întrebată dacă a fost cea mai grea perioadă din căsnicia lor. ”sută la sută”, a mărturisit ea. ”A fost cea mai grea perioadă pentru noi. Pentru că am simțit că toată lumea era împotriva noastră”, a declarat fosta cântăreață.

”Uite cum stă treaba, noi eram unul împotriva celuilalt, dacă e să fiu complet sinceră. Până la Madrid, uneori părea că suntem noi împotriva celorlalți, dar eram împreună, eram conectați, ne aveam unul pe celălalt. Dar când am fost în Spania, nu am simțit cu adevărat că ne aveam unul pe celălalt. Și asta e trist. Nici nu pot să vă spun cât de greu a fost. Și cât de mult m-a afectat”, a spus Victoria Beckham.

David Beckham, în vârstă de 48 de ani, a uimit lumea atunci când presupusa sa relație cu Rebecca Loos a fost dezvăluită în presă. . La vremea respectivă, Victoria Beckham a decis să rămână în Marea Britanie pentru ca fiii ei minori, Brooklyn și Romeo, să poată rămâne în școlile lor. Decizia l-a afectat pe fotbalist, iar acesta recunoaște că s-a luptat destul de mult cu singurătatea.

Lupta pentru căsnicie

 "Când m-am mutat pentru prima dată în Spania a fost dificil, pentru că făceam  parte dintr-un club și aveam o familie. Am fost vândut peste noapte, în următorul minut eram într-un al oraș, nu vorbeam limba și mă simțeam foarte singur. Și cel mai important lucru a fost că nu aveam familia alături”, a mărturisit vedeta.

”De fiecare dată când mă trezeam, nu simțeam ne pierdem unul pe celălalt, ci pur și simplu că ne înecăm”, a spus David Beckham.

Întrebat cum a supraviețuit căsnicia lor, Beckham a povestit că se temea să mai joace fotbal. În timp ce soția sa se străduia să găsească o cale de ieșire din criza pe care o traversau.

 "Nu știu cum am reușit să trecem peste asta, sincer să fiu. Victoria este totul pentru mine, să o văd suferind a fost incredibil de dificil. Dar suntem luptători și în acel moment trebuia să luptăm unul pentru celălalt, trebuia să luptăm pentru familia noastră”.

”Dar a meritat să luptăm pentru asta. Au fost zile în care mă trezeam și mă întrebam: Cum o să mă duc la antrenament? Cum o să intru pe terenul de fotbal? Cum o să mă prefac că nimic nu ar fi în neregulă?". Mă simțeam rău fizic în fiecare zi de cum deschideam ochii: Cum o să fac asta?".

Mutarea la Madrid

Criza prin care treceau cei doi a determinat-o pe Victoria Beckham să se mute la Madrid, unde au cumpărat o casă de 3 milioane de lire sterline, pe care spune că a decorat-o singură. Ulterior, ea a născut în capitala spaniolă cel de-al treilea fiu al cuplului, Cruz, acum în vârstă de 18 ani.

În ciuda faptului că a creat o bază solidă  pentru familia sa la Madrid, ea recunoaște că nu a fost fericită să părăsească Marea Britanie. Ea a spus: "De îndată ce am putut să duc copiii la școală, ne-am mutat cu totul. Am avut resentimente față de David? Dacă sunt sinceră, da. A fost probabil, dacă sunt sinceră, cea mai nefericită perioadă din viața mea. Dar nu era era vorba că mă simțeam neglijată. Pur și simplu simțeam că ceva se întâmplă”, a mai spus ea.

Victoria Beckham a descris perioada petrecută la Madrid ca fiind un ”coșmar” și ”un circ absolut”, în timp ce David a spus că inclusiv mersul la școală al copiilor era transmis ”în direct de televiziunile spaniole”.

Cuplul spune că documentarul, care conține anecdote inedite de la părinții lui David, Ted și Sandra, Sir Alex Ferguson, Gary Neville și cel mai bun prieten al lui Beckham, Dave Gardner, a fost ca o "terapie" pentru ei.

Mutarea în Los Angeles

Victoria Beckham povestește despre ușurarea pe care a simțit-o când s-a mutat la Los Angeles, unde Beckham a jucat pentru LA Galaxy, recunoscând că s-a simțit "împăcată".

”M-am simțit atât de ușurată că plec de la o situație atât de delicată în Spania. LA a fost un loc în care totul a fost mult mai ușor. Mai ușor de găsit o casă, mai ușor de găsit o școală, fără o barieră lingvistică. Așa că, pentru mine, au fost toate visele mele devenite realitate.

”LA a fost un loc minunat în care să locuiesc, mi-am reunit familia și am scăpat de multă durere. Îmi amintesc că cineva mi-a spus odată că Los Angeles este ca un fel de dezintoxicare pentru oamenii celebri, de aceea vedem mereu oameni care se duc în Malibu în cizme Ugg și treninguri. Școlile au fost grozave. M-am simțit cu siguranță împăcată. În sfârșit, părea că ne-am reechilibrat”.

Victoria Beckham, la un pas de despărțire

Cu toate acestea, Victoria Beckham și-a exprimat furia față de decizia soțului ei de a părăsi temporar echipa din LA pentru a juca la AC Milan în Italia, pentru a putea intra din nou în echipa națională a Angliei, după un ultimatum venit din partea managerului Fabio Capello.

Ea a povestit despre reacția pe care a avut-o în momentul în care soțul ei i-a spus ce intenționează să facă. "Cum adică, vrei să mergi la Milano? Tocmai ne-am mutat dintr-o parte a lumii în alta pentru tine. M-am angajat ca noi să fim în LA ca o familie, așa că nu mă așteptam să ajung în LA, să fie totul perfect, iar el să spună: ”Oh, ghici ce, surpriză! Plec din nou". I-am respectat cariera, întotdeauna am respectat-o foarte mult, dar nu din nou. Am fost foarte supărată”.

În finalul serialului, cuplul dansează pe melodia lui Dolly Parton și Kenny Rogers "Islands In The Stream" în hambarul lor transformat în Oxfordshire. Toți cei patru copii ai lor, inclusiv fiica Harper, în vârstă de 12 ani, apar în această scenă, la fel și soția lui Brooklyn, Nicola Peltz.