40 de țări cer Rusiei să oprească războiul și sprijină demersul Ucrainei la Curtea Internaţională de Justiţie

40 de țări cer Rusiei să oprească războiul și sprijină demersul Ucrainei la Curtea Internaţională de JustiţieSursa foto. Twitter

Statele Unite, țările din UE, prin care și România, dar și Marea Britanie și unele țări asiatice au cerut Rusiei să înceteze invazia în Ucraina. Printr-o declarație comună statele susțin că Moscova trebuie trasă la răspundere pentru pierderile de vieți omenești și trebuie să plătească pentru pagubele provocate.

Aproximativ 40 de ţări, printre care Statele Unite, statele membre ale Uniunii Europene, Regatul Unit, dar şi unele ţări asiatice, au cerut Rusiei, într-o Declaraţie comună, să-şi oprească imediat operaţunile militare în Ucraina şi susţin demersurile Kievului la Curtea Internaţională de Justiţie, relatează AFP.

În această Declaraţie comună, care a fost publicată miercuri la New York, cele 40 de state îşi exprimă susţinerea faţă de acţiunea Ucrainei împotriva Rusiei la Curtea Internaţională de Justiţie, în baza Convenţiei prevenirii şi reprimării infracţiunii genocidului din 1948.

Kievul a cerut stabilirea faptului că intervenţia militară a Rusiei nu are niciun fundament juridic şi are la bază acuzaţii nefondate de genocid.

Rusia trebuie trasă la răspundere

Statele semnatare arată că, încă din 16 martie 2002, Curtea Internaţională de Justiţie a cerut Moscovei să pună capăt invaziei în Ucraina.

„Rusia trebuie să fie trasă la răspundere pentru faptele sale. În acest sens, noi considerăm că încălcările dreptului internaţional comise de către Rusia angajează responsabilitatea sa internaţională.

Pierderile şi pagubele suferite de către Ucraina necesită o reparaţie completă şi urgentă din partea Rusiei”, se arată în această Declarație Comună, potrivit news.ro.

Potrivit Ucrainei, țata are nevoie de cel puţin 750 de miliarde de dolari pentru a-și revenit după distrugerile provocate de armata rusă.

Curtea Internaţională de Justiţie, cu sediul la Haga, emite hotărâri cu caracter constrângător şi fără drept de apel. Instituția îşi bazează concluziile pe tratate şi convenţii internaționale, însă nu are niciun mijloc prin care să impună respectarea hotărârilor pe care le pronunţă.

Războiul continuă

Între timp luptele din Ucraina continuă. Armata rusă se concentrează pe zona Donbas, iar Kievul a lansat o contraofensivă pentru recuperarea regiunii Herson.

Ruşii au intrat în Siversk, unul dintre oraşele marcate drepte "ţinte" din zona Donbas. Cel puţin aşa anunţă reprezentanţii Republicii Populare Lugansk. Cel puţin 14 oameni ar fi fost răniţi într-un atac asupra unei întreprinderi din Zaporojie.

Două instituții de învățământ, o infrastructură de transport și un hotel au fost avariate de rachetele rusești la Nikolaev, potrivit ultimei actualizări a guvernatorului regional. O persoană a fost rănită după ce 9 rachete S-300 au fost lansate în centrul regional, potrivit The Guardian.

Forțele armate ucrainene au distrus încă un depozit de muniție al rușilor, cu ajutorul rachetelor HIMARS. Este vorba despre un depozit din regiunea Herson.

Rusia a încercat să bombardeze Insula Șerpilor cu avioane de luptă Su-27. Comandamentul Operațional „Sud” al Ucrainei a transmis că miercuri două avioane de luptă rusești au încercat să lovească insula, dar bombele au aterizat în mare.