Ai mai multe probleme, care te obsedează şi nu le găseşti soluţie. Ai vrea să ceri un sfat, dar încă nu te-ai decis dacă vrei să împărtăseşti tainele tale. Mai aşteaptă până după 1 Mai!
În calendarul creștin-ortodox românesc pe care îl am, tipărit cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Galaction, episcopul Alexandriei și Teleormanului nu este nimic pomenit de Paștele Blajinilor. Trag concluzia că a rămas o sărbătoare mai mult folclorică. Preotul Simeon Florea Marian pomenește de ”Lunea morților; Paștile Mici; Paștele Morților; Paștele Rohmanilor; Paștele baljinilor; Mătcălăul.” (SFM, 1994, vol II, pag. 238,239,241). Și Antoaneta Olteanu descrie Paștele Blajinilor în CPR, 2001, pag. 633, 634. Putem trage concluzia că din motive pastorale, Paștele blajinilor nu este în calendarele BOR, este doar o legendă, cei buni, cuminți, blânzi și credincioși nu au căutare nicăieri, mai mult încurcă, nu? Bună întrebare, dar nu aștept niciun răspuns, răspunsul îl știu, doar de aceea m-am pustnicit.
Se pare că Paștele Blajinilor se ține în republică, iată ce scrie Diana Preasca pe moldova.org că ar fi cele zece sfaturi date de părintele și profesorul Octavian Moşin din Chișinău, pentru Paștele Blajinilor:
Ne puteți urmări și pe Google News
- Sărbătoarea este luni, după Săptămâna Luminată. Nu e recomandat să pomenim adormiţii de duminică, deşi s-a generalizat această practică;
- Rugăciunile pentru adormiţi ar trebui să înceapă în biserică şi să continue la mormânt;
- E o sărbătoare locală, iar Biserica recomandă nu doar o zi în anul bisericesc pentru pomenirea adormiţilor. Acest lucru poate fi înfăptuit mai în toate zilele şi, în special, sâmbetele din an, iar câteva sâmbete sunt cu pomeniri generale;
- Rugăciunea să fie îmbinată cu milostenia;
- Milostenia se face cu nevoiaşii;
- Atât rugăciunea, cât şi jertfa, să fie din inimă şi nu de dragul lumii;
- La cimitir se cuvine a fi cumpătaţi şi scufundaţi în rugăciune;
- Să ne gândim la adormiţi şi nu la poftele noastre;
- Sunt interzise mesele, băuturile şi veseliile la morminte;
- Îmbrăcămintea şi portul nostru să fie decente.
27 aprilie a venit, noi tot în experiența cu coronaVISUL suntem. Cu domiciliu forțat, de ce nu iese Mircea Dinescu să ne împărtășescă din deliciile domiciliului forțat, el a avut așa ceva, personal și indiscutabil. Acum să fim drepți oricât ar storce-o mai mult de o mie de morți nu o să iasă la socoteală. La cutremur au fost 1.576 de morți, la lovitura de stat 1.160, la inundațiile din anii 70 vreo câteva sute. O să fie și la coronaVIS cam o mie, o mie și ceva tras de păr și puși și accidentații auto, vorba lui dr. Astărăstoie. Mai mult nu poate România, dragii moșului, este o țară mică cu oameni îndărătnici, care nu mor așa ușor, la comandă, de coronaVIS, cu toate eforturile făcute. Și dacă românii s-au hotărât să nu moară de coronaVIS, au început lucrul de săptămâna trecută, nu au așteptat 27 aprilie.
Am primit multă corespondență, cu teoria conspirației, despre aruncare din centrifugă a dr. Adrian Stereinu-Cercel. Unii spun că ar fi vorba de o nouă afacere, între 900 de milioane și două miliarde de euroi, după diferitele surse, de data asta au venit în cont, nici UE nu are aparatură și măști. Punem pariu că niciun cent nu o să ajungă la populație? Bun, este un pamflet astrologic, cine se uită la un horoscop, vorba prietenului meu navajo Robert Starrynight. O doamnă care se declară mare fană a mea, îmi spune, de pe o poziție din administrație, să nu-mi mai fac griji că o să fie foamete, totul este aranjat. Și în final îmi aduce aminte de perioada de după lovitura de stat, sau revoluție, depinde la ce televiziune te uiți, în care nu s-a mai muncit cam jumătate de an, toată lumea citea ziarele. Perioadă când s-au găsit cam de toate și am trăit destul de bine. Mai este și acum același interes, aceiași situație? Mă tem că nu...
Mă duc să caut filmul cu centrul Pământului, apoi o să continui visul de noaptea trecută. Eram cu Vineri si cu toți body-guarzii, în Africa. Eu aveam în mână o macetă, în vis am zâmbit, am acea macetă, o macetă Imacasa, luată din Salvador, o armă teribilă, din oțel special, care cântă, lungă și ascuțită ca un brici. Cu un maner cu laț pentru ca să nu scape din mână și acoperit cu un șnur de piele bine înfășurat. O priză perfectă. Mergeam prin liziera junglei, așa se face, numai proștii intră în junglă, să-și lase oasele pe acolo, când pot să ocolescă. Este drumul mai lung, dar mai sigur. Vineri mă ținea de mână și sporovăia de zor despre o artistă. Hilary Swank. Dacă Vineri o place, s-ar putea să trăiască mult și bine. Când mă uit la ea, la Vineri, să cad jos. Aprope dezbrăcată și în picioarele goale. Ce faci fată, zic, ești în Africa, aici sunt pericole peste tot. Vineri a râs gâlgâit, are râs de Leoică, și a spus că așa se îmbracă fetele pe aici și de ce cred că o poate mușca, sau înțepa ceva, pe ea? Am observat că gărzile noastre la costume negre și ochelari Ray-Ban nu transpirau. Am întrebat-o pe Vineri. Morții nu transpiră, mi-a răspuns. Eu m-am trezit leoarcă de transpirație, perna era udă și cele trei cățelușe cu care dorm, Miki, Meme și Mitza-Bitza Lupe de Grande se uitau cu ochișorii mari și mirați la mine. Și, în palmă, aveam o urmă de la mânerul macetei. Probabil că visul a fost mai dinamic, cinematic, cum se spune și nu mai mi-am adus aminte tocmai partea interesantă. Poate se continuă la noapte. Dar ce s-a intamplat cu orașul meu, pe care îl visez de 70 de ani? O fi în carantină de coronaVIS? Bună întrebare!
Dar ia să vă întreb ceva pe domniile voastre! De ce mereu și mereu mâine este o altă zi?
Recomandările noastre
