23 de români, sclavii conaţionalilor în Irlanda. Aceştia au ajuns în mâinile traficanţilor de persoane printr-o firmă de recrutare

23 de români, sclavii conaţionalilor în Irlanda. Aceştia au ajuns în mâinile traficanţilor de persoane printr-o firmă de recrutare

23 de români au fost descoperiţi, trăind în condiţii de sclavie modernă într-o casă din Castletown, fiind victimele traficanţilor de persoane din Irlanda. Poliţia locală a declarat că este vorba de o reţea formată din 6 persoane, români.

Conform RTV, cele 23 de persoane au fot descoperite datorită unei victime, care a reuşit să evadeze şi să alerteze poliţia irlandeză. Autorităţile au descins la imbobilul din Castletown, unde, în urma percheziţiilor efectuate au arestat trei bărbaţi şi trei femei, aceştia fiind tot români. 

Poliţia irlandeză a menţionat faptul că victimele lucrau pentru o firmă locală de gestionare a deşeurilor, iar salariile le erau virate într-un cont aflat sub controlul celor 6 traficanţi de persoane. În mod surprinzător, toţi cei 23 de români au ajuns aici prin intermediul unei firme de recrutare, ai cărei angajaţi sunt, în aceste momente, interogaţi de ofiţerii de poliţie. 

"Acesta este varful aisbergului. Credem ca exista sute de persoane in situatii similare in Irlanda, unde au fost adusi de traficanti si exploatati ca scalvi moderni", a declarat Edel McGinley de la Migrant Rights Centre Ireland, o organizatie cu sediul la Dublin, citează RTV.

Ne puteți urmări și pe Google News