200 de plângeri împotriva unui tânăr din Broşteni ai cărui câini au sfâşiat un maidanez

200 de plângeri împotriva unui tânăr din Broşteni ai cărui câini au sfâşiat un maidanez

Împotriva unui tânăr din oraşul sucevean Broşteni au fost depuse nu mai puţin de 200 de plângeri la Poliţie, fiind acuzat că şi-a asmuţit câinii împotriva unui maidanez.

Câinele comunitar a fost pur şi simplu sfâşiat de cele două patrupede din rasa Amstaff.

Incidentul s-a petrecut pe o stradă lăturalnică din oraşul Broşteni, iar anchetatorii au indicii potrivit cărora atacul ar fi fost provocat de stăpânul celor două fioroase animale.

Conform portalului www.monitorulsv.ro, maidanezul abia a scăpat cu viaţă, având botul sfârtecat şi ochii aproape scoşi.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, comisar-şef Ionuţ Epureanu, a spus că pe e-mailul poliţiei au fost trimise 200 de plângeri cu privire la acest incident.

Câinele comunitar a fost găsit de o femeie. Aceasta a alertat organizaţiile locale pentru protecţia animalelor.

Victima atacului a fost iniţial îngrijită de un medic veterinar din Suceava. Specialistul spune că, din fericire, câinele dă semne că îşi va reveni, pentru că a început să mănânce şi să bea apă.

Cu toate acestea, câinele a fost trimis la Bucureşti, datorită unor voluntari, pentru a se încerca, la o clinică de specialitate, cea mai complicată operaţiune, legată de ochi. Se speră ca măcar un ochi să-i fie salvat.  

Pe de altă parte, există suspiciuni şi asupra proprietarului celor doi câini din rasa Amstaff, presa locală făcând referire la un filmuleţ care circulă pe youtube.

”În cauză s-a înregistrat un dosar penal. Există informaţii că proprietarul ştia despre atac şi chiar el a asigurat filmarea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News