A trecut un sfert de veac de când Nicolae Ceaușescu și partidul său și-au luat zborul de la cârma țării. La sfârșitul lui decembrie 1989, în toată lumea se vorbea despre Revoluția din România și căderea comunismului.

 După câteva luni de la instaurarea noii conduceri revoluționare, în frunte cu Ion Iliescu, informațiile și mărturiile obținute de jurnaliștii presei libere sau apărute în cursul proceselor în care erau judecați foști nomenclaturiști ori ofițeri de Securitate au început însă să clatine teoria revoluției.

Primele mișcări de protest împotriva dictatorului Ceaușescu

În 1990 se discuta deja despre o lovitură de stat pe fondul unei revolte populare, prin care a fost înlăturat dictatorul Ceaușescu. An de an s-a publicat în presă un noian de mărturii și de documente, s-au difuzat imagini importante despre ceea ce s-a petrecut în acel sfârșit de decembrie 1989. Nici după 25 de ani procurorii nu au stabilit vinovății clare, iar românilor nu li s-a răspuns la întrebarea „Cine-a tras în noi, 16-22?”, întrebare care nu viza militarii dezorientați, mânuitori de armament, ci pe cei cu putere de comandă, care au făcut parte din scenariul celei mai mari diversiuni din istoria modernă a României.

Vin din urmă generații noi, care nu știu prea multe despre ce s-a întâmplat atunci. Multe secvențe au fost uitate, altele au rămas neexplicate. Evenimentul zilei începe de azi un serial despre perioada aceea fierbinte și nebuloasă din decembrie 1989, încercând să rememoreze ce s-a petrecut atunci în România, să completeze și să explice mărturii despre fapte și oameni aflați în prim-planul acelor vremi.

Revoluția a început la Timișoara, după o revoltă înăbușită la Iași

Ce făceam eu în 15 decembrie 1989, un anonim într-o masă de tineri necunoscuți cu aceleași năzuințe și probleme? Nimic ieșit din comun. Era într-o vineri și totul se învârtea în jurul faptului că voi putea sta cu copiii acasă timp de două săptămâni. Crăciun, Anul Nou, acasă, în concediu medical.

În București era liniște, cam toți oamenii erau preocupați de masa și cadourile de Crăciun. Știam ce se întâmplase în Germania, Cehoslovacia, Ungaria și discutam discret cu cei mai buni prieteni despre ce auzeam la „Europa liberă”. Speram să se schimbe și la noi conducătorii, dar… atât. Ceaușescu părea stăpân pe sine, rezista. Zvonurile venite dinspre Securitate spuneau că l-a sfidat pe Gorbaciov chiar și atunci când acesta fusese în vizită la București.

Habar n-aveam ce urmează să ni se întâmple de luni! Așa cum n-am aflat nici că în acea seară de 15 decembrie 1989, la Timișoara, un pastor ungur începuse un protest public. La fel nu am știut că doar cu o zi înainte, pe 14, la Iași fusese înăbușită o revoltă a studenților. Despre aceasta din urmă am aflat mult mai târziu, prin primăvara lui 1990, când au început mărturisirile televizate. De fapt, fusese o acțiune de protest a unui grup de 7-8 ingineri și economiști din marile centre industriale ale orașului: Metalurgica, Nicolina, Centrul de Cercetare Științifică și Inginerie Tehnologică și Combinatul CUG. Grupul îl avea ca lider pe Ștefan Prutianu de la Centrul de Cercetare. Nu fusese nimic spontan, ci o acțiune pregătită cu multe săptămâni înainte, care debutase cu dezvoltarea unei structuri organizatorice piramidale prin racolare de studenți și tineri dispuși să protesteze împotriva regimului Ceaușescu. Nimeni din organizație nu cunoștea mai mult decât 3-4 membri, însă toți știau că ordinele vin de la Prutianu. Acesta le transmisese că Securitatea nu va interveni împotriva lor, fiindcă se vrea căderea lui Ceaușescu. Unul dintre apropiații lui Ștefan Prutianu era Casian Spiridon, devenit cunoscut, după revoluție, ca scriitor și gazetar la Evenimentul zilei.

Pe 14 decembrie ’89, noaptea pe la 3.00, patru ieșeni din grupul lui Prutianu și Casian – intitulat Frontul Popular Român, la fel ca o organizație de opoziție de la Chișinău - au împrăștiat manifeste în cele mai importante puncte din oraș, pe unde în zori urmau să treacă oamenii spre serviciu. Pe hârtii era scris: „Participați la demonstrația din Piața Unirii, la 14 XII, ora 16.00”.

Securitatea a acționat imediat, cu efective sporite și cu sosirea unor șefi de la București. Prutianu, Casian și alți câțiva membri ai grupului au fost arestați și bătuți. Revolta din Iași s-a încheiat înainte de a începe. Avea să izbucnească a doua zi, pe 15 decembrie, la Timișoara, întinzându- se, în câteva zile, în toată țara. Ceea ce eșuase în Est, avea să reușeacă în Vest.

Cronologia Revoluției din 1989. Primele semne: 09-15 decembrie 1989

Istoricul Alex Mihai Stoenescu (foto) este una dintre cele mai autorizate voci în domeniul cercetării evenimentelor premergătoare declanșării Revoluției din decembrie ’89. Istoricul a petrecut mii de ore în arhive și a stat de vorbă cu sute de persoane implicate, din toate colțurile țării. În cartea sa „Cronologia evenimentelor din decembrie 1989”, Stoenescu face o analiză detaliată a faptelor de atunci.

● 9 decembrie. Sunt semnalate intrarea în țară a unor coloane de mașini sovietice care se opresc la Arad, Timișoara, Brașov și Iași. Ceaușescu cere închiderea granițelor cu Ungaria, dar se răzgândește repede. Abia în octombrie 1990, acești „turiști” sunt expulzați din țară la ordinul lui Petre Roman, care a confirmat că erau luptători ai forțelor speciale sovietice.

● 10 decembrie. Liderii Frontului Popular Român de la Iași multiplică și împrăștie fluturași în care cheamă lumea, pe 14 decembrie, la un miting anticeaușist. În aceeaș zi, la Timișoara, pastorul reformat Laszlo Tokes își anunță enoriașii că, pe 15 decembrie, va fi evacuat de Miliție. Securitatea avea dovezi că anunțul său era legat de o acțiune organizată în Ungaria, menită să aducă în țară oameni care să-l susțină pe Tokes. Peste noapte, pe străzile Timișoarei au fost împrăștiate manifeste anticeaușiste.

● 14 decembrie. La Iași, în Piața Unirii, are loc o tentativă de revoltă populară înăbușită în fașă de Miliție și Securitate. Au particiopat câteva sute de persoane, Liderii FPR sunt arestați. Scriitorul Cassian Maria Spiridon este torturat de Procuratură până pe 18 decembrie, când este îmbrăcat în zeghe și încarcerat. Istoricul Alex Mihai Stoenescu susține răspicat că: „Data corectă când putem vorbi de revoluție în România este 14 decembrie 1989 și este localizată la Iași, nu la Timișoara!”.

● 15 decembrie. În apropierea casei lui Laszlo Tokes se adună mai mulți simpatizanți ai săi. Tot acolo este observat și filat de Securitate secretarul II al Ambasadei Marii Britanii, Denis Cury împreună cu o corespondentă de presă britanică. Milițienii pleacă din zonă. În acest timp, la București se ia decizia închiderii talciocurilor din Timișoara, lucru care îi indispune pe interlopii timișoreni și pe micii negustori. La ora 16.00, în fața locuinței lui Tokes se adunaseră circa 100 de persoane.

La ora 19.00, Petru Moț, primarul Timișoarei, la ordinul prim-secretarului PCR Radu Bălan, îl vizitează pe Tokes și îl asigură că nu va fi evacuat. La ora 23.00, Emil Bobu ordonă de la București, împrăștierea violentă a manifestanților, dar la acea oră nu mai era nimeni în zonă.