Am semnat acum în Evenimentul Zilei cel de-al 1300-lea editorial de politică externă.
Am semnat acum în Evenimentul Zilei cel de-al 1300-lea editorial de politică externă. Într-un proiect inițiat de către Dan Andronic imediat după ieșirea mea din funcția de consilier prezidențial, la Cotroceni, am hotărât să revin la Evenimentul Zilei, cotidianul național în care m-am lansat în 1992, chiar de la înființare, cu această suită de editoriale, cu un pariu zic eu ambițios și extrem de provocator.
Să scrii zilnic un editorial de politică externă – inclusiv în vacanțe și perioade libere, adică efectiv zilnic – nu e o întreprindere obișnuită. Sigur, o mai fac și alții. Ion Cristoiu, de la care am învățat presă la începuturi, are același ritm aproximativ după câteva zeci de ani. Iar sindromul foii albe cred că-i revine și astăzi câteodată, când există o presiune de a scrie dar subiectele sunt repetitive și plictisitoare.
În politică externă cineva ar putea spune că e simplu. Se întâmplă tot timpul ceva la nivel mondial. Jurnalele din perioada sărbătorilor se umplu brusc cu știri externe, pe lângă cunoscutele accidente, intoxicații și bulimi de la spitalele de urgență. Dar una e o știre, alta e să faci analiză. Și pe un spațiu restrâns. Să încerci să înțelegi tu mai întâi, apoi să explici, să prezinți drept concluzii o teză susținută cu argumente și combătând convingător eventualele contrargumente. Deci documentare, analiză, apoi găsirea substratului și prezentarea atractivă a materialului.
Ne puteți urmări și pe Google News
Pentru unii din branșa relațiilor internaționale, editorialele sunt respinse a priori. Nu e loc de suficiente nuanțe, suficientă analiză, concluziile sunt scrise prea tranșant, nu rareori titlurile exced ceea ce-și poate asuma cineva care vrea viață(și invitații) și mai departe în lumea internațională, în saloanele ambasadelor și în conferințele internaționale.
E un risc scrisul la ziar chiar și editoriale nu e neapărat un instrument pentru crearea de prieteni. Și adevărul doare la fel de rău și în arena internațională ca și în propria țară. În plus, expui poate excesiv propriile percepții, senzații și, de ce nu, sentimente.
Trebuie să mărturisesc că am avut în paginile Evenimentului Zilei cale deschisă. Nimeni nu mi-a spus vreodată ce să scriu, cum să scriu sau să nu scriu. Nu rareori mă mai revoltam pe abordările de tip știri bulevardiere ale unor evenimente de politică externă, exact așa cum nu am fost neapărat pe aceeași poziție în privința modului de raportare la evenimente cu alți autori interni ai ziarului.
În materie de abordări politice interne, diferențele au fost și mai mari. Însă Evenimentul Zilei și-a făcut un titlu de glorie în a găzdui opinii diferite și, cum nu m-am exprimat în politică internă, a respectat întotdeauna vocea specialistului, expertului profesionistului alături de cele care dădeau tenta și politica ziarului. Pentru asta le mulțumesc colegilor și editorilor, dar și directorului ziarului, vechiului meu prieten, Dan Andronic.
1300 de editorial în 5 ani e ceea ce am reușit să fac. Acum mă opresc din colaborarea cu Evenimentul Zilei. Nu înseamnă că nu voi reveni, de fiecare dată când voi avea teme stringente, de impact și pe care ziarul, în noua sa variantă electronică, va dori să le găzduiască. Deci voi mai apărea în Evenimentul Zilei, de data aceasta găzduit, poate, ca invitat. Din când în când.
Între timp voi continua să public în revistele de specialitate și-mi voi păstra blogul din Adevărul, unde vă invit să mă regăsiți și să mă citiți în continuare. Lumea nu s-a oprit, meseria mea este aceea de a urmări evoluțiile internaționale și nu am îmbrățișat nici o postură care să-mi facă pronunțarea pe temele politicii internaționale incompatibilă cu deținerea unei funcții publice. Ne revedem, deci, și în 2020!
Recomandările noastre
