Partidele democratice din opoziţie au exploatat aceste evenimente, descalificând felul în care guvernarea comunistă a gestionat protestele din 6-7 aprilie 2009. Acestea au avut drept urmare  alegerile anticipate de la data de 28 iulie 2009, care s-au concretizat într-o coaliţie de partide democratice, eveniment salutat de puterile occidentale şi forurile internaţionale. 

Scurtă cronică a evenimentelor care au avut loc după alegeri

În seara zilei de 6 aprilie, câteva mii de tineri s-au adunat în preajma monumentului lui Ştefan cel Mare din centrul Chişinăului, pentru a aprinde o lumânare cu ocazia declarării zilei de 6 aprilie “Zi de doliu naţional”. Aceştia au acuzat conducerea de falsificarea rezultatelor alegerilor parlamentare. Participanţii, mobilizaţi prin internet şi SMS, s-au deplasat spre sediul Preşedinţiei, unde au scandat lozinci anticomuniste şi prounioniste. În faţa acestora au ieşit liderii PLDM, V. Filat şi cel al PL, D. Chirtoacă, îndemnându-i să nu se lase provocaţi la acţiuni de violenţă. Acţiunile de masă au fost susţinute şi de către Alianţa „Moldova Noastră” şi Mişcarea „Acţiune Europeană”. 

A doua zi, pe 7 aprilie 2009, protestele au continuat cu o mai mare amploare. Circa 30.000 de protestatari, în marea lor majoritate tineri, s-au adunat în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, cerând anularea alegerilor, pe care le considerau fraudate, precum şi repetarea scrutinului. Ulterior, protestatarii s-au împărţit în două grupuri, unul rămânând în piaţă, iar celălalt protestând în faţa clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei. Deşi organizatorii acţiunii au îndemnat tinerii, în repetate rânduri, să nu se lase atraşi în tot felul de provocări, protestele din jurul Parlamentului şi Preşedinţiei au degenerat în violenţe, având loc altercaţii între forţele de ordine şi protestatari. Protestatarii au spart ferestrele clădirii Preşedinţiei şi uşile Parlamentului, au distrus zona din preajma sediului Parlamentului, au ocupat ambele clădiri şi le-au vandalizat, distrugând mobilierul, tehnica de calcul şi documente. Printre poliţişti şi protestatari se înregistrează mai mulţi răniţi. 

În a doua parte a zilei de marţi, liderii de opoziţie au semnat o declaraţie comună, prin care solicitau Comisiei Electorale Centrale să suspende totalizarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009 ca urmare a mai multor încălcări înregistrare în ziua alegerilor. Patru partide de centru-dreapta (PL, PLDM, AMN, MAE) nu au recunoscut alegerile. 

Grupul de iniţiativă al tinerilor „Eu sunt anticomunist” cerea renumărarea voturilor de la alegerile din 5 aprilie. La o conferinţă de presă susţinută pe 7 aprilie, unul din membrii săi, Oleg Brega, a spus că tineretul este nemulţumit de rezultatele alegerilor, considerându-le „falsificate”. 

„Nu credem că unul din doi alegători au votat pentru PCRM. Noi nu ne-am găsit în rezultatele oficiale ale alegerilor, de aceea considerăm data de 6 aprilie drept zi de doliu naţional”, a spus Brega. Potrivit lui, acţiunea de protest de luni seara pe Piaţa Marii Adunări Naţionale a fost spontană. „Noi nu ne-am aşteptat că la protest se vor aduna 15 mii de persoane. Suntem bucuroşi că tinerii ne susţin şi regretăm că partidele de opoziţie nu au început acţiunile de protest înaintea noastră”, a menţionat acesta. 

Jurnalista Natalia Morari a atras atenţia asupra faptului că în doar câteva minute, prin intermediul internetului, s-au adunat pe piaţă 15 mii de oameni. „Suntem bucuroşi că liderii partidelor au ieşit în piaţă, pentru a susţine tineretul. Noi chemăm politicienii şi societatea civilă să formeze o comisie publică, care să analizeze rezultatele alegerilor, precum şi întreaga campanie electorală”, a spus Natalia Morari. 

Raportul MIOA și desfășurarea campaniei electorale

OSCE a constatat un şir de carenţe în alegeri. Misiunea Internaţională de Observare a Alegerilor (MIOA) a OSCE a lansat un raport preliminar privitor la desfăşurarea campaniei electorale şi a scrutinului în Republica Moldova, în care constata un şir de carenţe. Raportul MIOA constata că mass-media a oferit concurenţilor posibilitatea să-şi transmită mesajul către alegători, în particular prin intermediul dezbaterilor şi timpului de antenă contra plată. 

Cu toate acestea, radio-difuzorul public „Moldova 1” a oferit tratament preferenţial autorităţilor în programele sale de ştiri, estompând diferenţa dintre reflectarea obligaţiilor de serviciu ale înalţilor demnitari de stat şi activităţile lor de campanie. Printre alte carenţe constatate de MIOA se număra utilizarea inadecvată a resurselor administrative. Metodele de compilare a listelor au variat considerabil în rândul autorităţilor locale, mai ales în ceea ce priveşte includerea alegătorilor cu reşedinţa în străinătate, susţin experţii MIOA. 

Totuşi, cine a aprins fitilul la 7 aprilie? Comuniştii, susțin unele voci, direct și indirect. În mod indirect, acest lucru a început înainte de 7 aprilie. Prin campania electorală frauduloasă, exprimată prin coruperea alegătorilor cu cadouri, pensii date chiar în preajma alegerilor, majorarea salariilor de la 1 aprilie (pe hârtie fără acoperire financiară), reparaţii de drumuri, donaţii acordate bisericilor și așa mai departe, prin presiunea psihică exercitată seară de seară prin intermediul întregului imperiu mediatic pus la cheremul lor. Pomenim și arestarea tinerilor (inclusiv români) pe data de 26 martie şi expulzarea lor (a fost ca o repetiţie a ceea ce s-a întâmplat mai târziu), închiderea vămii pentru fraţii români în perioada 26-29 martie 2009. Comportamentul impardonabil al comuniştilor şi PPCD-ştilor, care au făcut agitaţie electorală chiar şi în ajunul alegerilor – lucru interzis legislativ. 

În ziua alegerilor, la postul de televiziune publică (nu privată!) au fost prezentaţi liderii PCRM, V. Voronin, M. Lupu şi Z. Greceanîi votând, de pe listele aceluiaşi partid. Ca pe timpurile sovietice, nici pomină de alţi lideri de partide. Indirect, era şi aceasta o fraudă electorală făcută chiar în ziua alegerilor, când majoritatea alegătorilor încă nu votaseră, susțin unele voci. Tot în ziua alegerilor au fost depistate diverse cazuri de fraude electorale (îndemnarea alegătorilor de a vota „secera şi ciocanul”, neştampilarea fişelor de însoţire ale buletinelor, persoane decedate introduse în liste, persoane străine cu viză de reşedinţă în apartamentele unor oameni, etc).

Fraude au fost comise şi în noaptea prelucrării datelor comisiilor electorale, lucru menţionat şi de Emma Nicholson, observator OSCE, care a declarat că la ora 01, comuniştii aveau circa 35% (procent prezis de sondaje), iar spre dimineaţă lucrurile s-au inversat, comuniştii acumulând circa 50%, adică fiecare al doilea cetăţean al Republicii Moldova a votat cu comuniştii. Fraudarea alegerilor, lucru așteptat, a avut loc și au obținut scorul dorit. Prin declaraţia sa, Voronin a spus că nu va coopera cu nici unul dintre partide, iar dacă va fi nevoie, va dialoga cu parlamentari în parte. Este sub orice critică faptul că a doua zi după alegeri, când rezultatele finale nu erau încă cunoscute, Voronin a fost felicitat de către preşedintele Rusiei, Dmitrij Medvedev. Toate aceste lucruri au scos tinerii în stradă. 

“Mitingul spontan din seara zilei de 6 aprilie 2009 al celor circa 30.000 de tineri trebuia să fie un semnal pentru guvernare. Dar guvernarea, în loc să facă anumiţi paşi concreţi pentru a tempera spiritele, a hotărât că este momentul să compromită definitiv opoziţia. Era clar că guvernarea comunistă, prin intermediul aparatului ei informativ-represiv, era informată de intenţiile tinerilor pentru a doua zi. Toate apelurile de pe Internet şi prin SMS-uri erau interceptate. Şi ei s-au pregătit pentru o mare provocare în timpul manifestaţiilor paşnice ale tinerilor din 7 aprilie. A fost fotografiate şi filmate foarte multe din cele ce s-au întâmplat: două clădiri devastate – Palatul Preşedinţiei şi clădirea Parlamentului, sute de răniţi în rândul poliţiştilor şi al manifestanţilor. Din spusele martorilor oculari, din cele prezentate la diferite posturi de televiziune, pe diferite site-uri pe Internet majoritatea oamenilor se întreabă – cum a putut să se întâmple aşa ceva? Cum o manifestaţie atât de paşnică, la început, s-a transformat mai apoi într-un adevărat teatru de război? De ce guvernarea comunistă, având pârghiile puterii în mână, nu a putut evita acest dezastru? De ce a cedat cu atâta uşurinţă cele două clădiri? De ce cineva a avut acces cu atâta uşurinţă pe acoperişul clădirii? De ce aceste clădiri, fiind dotate cu foarte multe camere video, nu au fost filmate intrările manifestanţilor în clădiri. Oare nu pentru a nu-i identifica apoi pe adevăraţii provocatori? Cine este vinovat de acest dezastru? 

Prima reacţie, amplificată şi de comentariile tendenţioase ale posturilor de televiziune naţionale (toate aflate în mâna comuniştilor), era că tinerii şi opoziţia parlamentară erau de vină. Necunoscând unele dedesubturi, care s-au clarificat mai apoi, mai mulţi tineri se simţeau frustraţi, dezamăgiţi. A fost de vină şi lipsa unei coordonări sau organizări din partea lor, fapt ce a făcut posibilă organizarea unor provocări. Era un fals al conducerii comuniste, care a devenit evident mai târziu, când la suprafaţă au apărut mai multe dovezi ale implicării ei. Toate posturile de televiziune aservite puterii comuniste în toate acele zile prezentau un film prin care, prin trucaje şi ruperi din context, era înfierată opoziţia parlamentară (cele 3 partide liberale – PL, PLDM şi AMN), se vorbea despre implicarea României, a Uniunii Europene, a Serbiei şi a altor state. 

A fost ca o picătură chinezească această otravă pentru bieţii părinţi, fraţi şi surori de la ţară ai tinerilor, dezorientaţi şi manipulaţi, la care nu ajungeau alte informaţii. Preşedintele PLDM şi prim-vicepreședintele Chirtoacă au încercat în repetate rânduri, în fel şi chip, să aducă manifestanţii în piaţă. Însă adevăraţii organizatori ai devastărilor din cele două clădiri nu voiau acest lucru. Scopul lor era altul, chiar dacă ar fi putut să existe şi victime. Acest lucru a devenit evident ceva mai târziu. Se zice că pasărea pe limba ei piere”, au evidențiat surse din Republica Moldova. 

 

Maltratarea tinerilor participanți la Revoluția de la 7 aprilie 2009: Caricatură: Iovv, Voronin și Roșca. Autor: Iurie Cibotari, prof. UTM

Poporul trebuie să-şi cunoască eroii, dar şi criminalii

În interviul acordat agenţiei de presă ruseşti Rianovosti, Voronin spunea literalmente următoarele: „ (…) noi am luat decizia de a le ceda lor pentru o zi ceea ce ei îşi doresc atât de mult – cabinetele preşedintelui, spicherului Parlamentului, sala de şedinţe a Parlamentului, telefoanele noastre şi tehnica. Am hotărât să le cedăm tot ceea ce reprezintă, în viziunea lor, puterea”. Declarația a fost un trăsnet nu numai pentru majoritatea celor dezorientaţi, dar şi pentru părtaşii săi. Cei care intuiau această provocare au găsit, în sfârşit, răspuns la întrebarea care-i frământa: „Cine e vinovat de ceea ce s-a întâmplat?”. 

“Tinerii au putut să-şi şteargă obrajii de noroiul cu care au fost împroşcaţi. Pentru realizarea acestei mari provocări, guvernarea a folosit cele mai mârşave căi. În primele rânduri ale protestatarilor au fost infiltraţi provocatori din serviciile secrete, delincvenţi, reprezentanţi ai aripii tinere a PPCD, provocatori ai NBP (o organizaţie fascistă rusească), provocatori aduşi de la Bălţi, Tiraspol, etc. Arborarea drapelelor pe acoperişul celor două clădiri, devastarea lor, maltratarea tinerilor cursanţi de poliţie a fost opera lor. Majoritatea tinerilor au fost simpli spectatori a ceea ce se întâmpla. Toate acestea au fost pregătite din timp. Se părea că deja nu mai erau întrebări fără răspuns. Mai rămânea ca acest adevăr să-l cunoască şi moş Ion – un lucru deloc uşor, luând în consideraţie că întregul imperiu mediatic se află în mâinile comuniştilor.

Mai există un aspect deosebit de alarmant: bestialitatea cu care au fost trataţi copiii arestaţi în plină stradă, vânaţi prin parcuri ca nişte fiare de diferiţi tipi îmbrăcaţi în civil, intimidarea lor pe toate căile (cât făcea doar avertismentul prim-ministrului Z. Greceanîi că se va trage în tineri dacă nu se vor linişti. Şi acest lucru îl spunea o mamă! De atunci s-a căpătuit cu porecla „Zinka Karabinka”). Numărul foarte mare de arestaţi – în exclusivitate tineri (în toate fotografiile şi filmările apar o serie de indivizi care numai a studenţi nu seamănă, dar nici unul nu a fost arestat) şi modul cum erau trataţi în penitenciare şi la comisariatele de poliţie sunt îngrozitoare. 

Au fost copii dați dispăruţi căutaţi de rude, despre care nu se ştia nimic. Decesul tânărului Valeriu Boboc, de 23 de ani, de la Bubuieci, a fost tot pe seama lor (oricare ar fi declaraţiile MAI). Prea multe declaraţii contradictorii s-au făcut în jurul acestui trist caz pentru părinţi, soţie şi micuţa sa fiică. Dar şi în cazul celorlalţi trecuţi prin maşina infernală (nkvd-stă) a poliţiei lui Voronin nu s-a făcut lumină.

Iată opinia unei stimate doamne – mama tânărului torturat Damian Hâncu, martor ocular al maltratării tânărului martir Valeriu Boboc – Parascovia Hâncu, care a trecut, de altfel ca şi multe alte mame, prin infernul căutării fiilor şi fiicelor arestaţi şi torturaţi în comisariatele de poliţie: 

„Poliţistul (de serviciu la poarta Comisariatului General de Poliţie de pe str. Bulgară 48 – n.a.) a strigat foarte urât la mine, striga ca la animale, spunându-mi: Duceţi-vă la morgă şi-l căutaţi”. 

Vă imaginaţi starea morală a acestei mame în acel moment? Oare pentru cei de la MAI era atât de greu să-l identifice pe acest monstru, căruia numai în poliţie nu-i era locul? Undeva a fost înregistrat cine a fost de gardă la acel comisariat, la data de 8 aprilie 2009. 

În acelaşi stil s-a exprimat şi şeful statului de atunci, Voronin, cu privire la imaginile zguduitoare ale urmelor de tortură, adunate de domnul Dorin Chirtoacă, care au făcut înconjurul lumii: „…acel băiat era vopsit, nu erau vânătăi”. 

Dezamăgită, această mamă declara cu durere în suflet: „De mulţi ani am senzaţia că mergem înapoi. De aceea, când s-a produs această schimbare, cu preţul cu care s-a produs, am aşteptat foarte multe. Dar azi am senzaţia că e tot atât de rău, în domeniul poliţiei, al justiţiei, al economicului, al politicului. Ce să mai zic, dacă, după atâta timp, revenim cu discuţii bizare asupra denumirii limbii, susţinute chiar de unii politicieni democraţi?”. 

Această declaraţie trebuia să-i pună pe gânduri pe stimaţii lideri care ullterior au format AIE. Ca şi această biată femeie gândesc mulţi alţi susţinători ai AIE”, au spus surse. 

Ulterior, investigațiile jurnaliștilor au scos la iveală mai multe aspecte, subliniind că guvernarea comunistă a pus la cale din timp acest conflict. 

“A devenit clar că în spatele tuturor evenimentelor din 7 aprilie (dar şi de apoi) se află acel cardinal negru, rămas unic sfătuitor al lui V. Voronin, revoluţionarul de profesie M. Tkaciuk, un fel de Che Guevara (unul dintre cei mai mari terorişti ai secolului XX) al Basarabiei. 

Vandalizarea celor două edificii ale statului – Preşedinţia şi Parlamentul (în planul lor diabolic figura şi clădirea Guvernului), soldate cu pierderi materiale de sute de milioane de lei (însuşi Voronin afirmase că este vorba de peste 700 milioane de lei, cineva trebuie să răspundă pentru aruncarea în vânt a sute de milioane de lei din buzunarul nostru), compromiterea încrederii populaţiei în organele de forţă (care nu au putut apăra cele două edificii), în puterea de stat prin organizarea de către PCRM a unor manifestaţii prin întreaga Republică, cu chemarea deschisă la nesupunere (este în stilul bolşevicilor lui Lenin), organizarea actelor banditeşti ale „bandelor roşii” asupra Parlamentului, Guvernului, Procuraturii, provocarea unor acte de vandalism, pângărirea memoriei victimelor regimului comunist (victime ale bunicilor acestor derbedei) prin vandalizarea plăcii comemorative din Piaţa Marii Adunări Naţionale sunt unele dintre cele mai mari crime recente ale PCRM-ului, condus din umbră de „cardinalul negru” M. Tkaciuk.

Toate sunt pasibile de tragere la răspundere penală. Poporul trebuie să-şi cunoască eroii, dar şi criminalii”, a conchis sursa.