Lovitura de 6 milioane de euro. Săracii României, lăsaţi de izbelişte
- Daniela Șerb
- 12 februarie 2014, 23:22
La Camera Deputaţilor este în dezbatere un proiect de lege care, practic, pune pe butuci asistenţa socială acordată de organizaţiile nonguvernamentale. În joc sunt interesele a 12.000 de beneficiari.
Circa 100 de organizaţii nonguvernamentale mari de utilitate publică din domeniul social, printre care Caritas, "SOS Satele Copiilor", "Salvaţi Copiii", React, Motivation, FDSC, au cerut modificarea proiectului de lege privind subvenţionarea din fonduri publice a serviciilor sociale acordate de asociaţii, fundaţii şi cultele recunoscute de lege. Proiectul este acum în dezbatere la Camera Deputaţilor, care este şi cameră decizională şi, dacă nu va fi modificat, circa 12.000 de beneficiari de asistenţă socială aflaţi în grija organizaţiilor neguvernamentale ar putea rămâne fiii ploii. Cele două puncte tari care au stârnit controverse vizează propunerile Ministerului Muncii de a acorda subvenţii doar pentru mediul rural şi oraşele până la 10.000 de locuitori şi limitarea acestei susţineri din fonduri publice la trei ani de la înfiinţarea organizaţiilor care acordă asistenţa. Legea ar urma să intre în vigoare la anul. Doar la ţară şi în urbanul mic În primul rând, în România nu există oraşe cu până la 10.000 de locuitori, spune Diana Berceanu, director de programe la Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC). Iar ca să te reorganizezi în mediul rural, timpul este prea scurt pentru a mai putea spera că primeşti şi subvenţii. Apoi, multe dintre organizaţiile care activează pe piaţă au mai mult de trei ani de activitate, prin urmare nu s-ar mai califica pentru a primi bani de la stat. Miza financiară în acest caz este suma anuală de 6 milioane de euro, bani pe care organizaţiile luptă să-i păstreze. "Impactul este enorm pentru noi. Nu avem unde să găsim resurse pentru completarea diferenţei de bani şi este puţin probabil să găsim fonduri private", adaugă directorul de program de la FDSC. Cum funcţionează sistemul Pentru a înţelege mai uşor cum funcţionează sistemul, să luăm ca exemplu un centru de copii care are 100 de beneficiari. Statul finanţează, în medie, 30% din costuri, restul provenind din fonduri private, adică bani pe care organizaţia respectivă îi adună de la sponsori sau de pe unde poate. "Dacă ni se taie banii care vin de la Ministerul Muncii, înseamnă că la centrul respectiv de copii mai pot fi asistaţi să zicem 50-60, iar restul, la revedere", conchide Diana Berceanu. Potrivit proiectului aflat în discuţie, sarcina finanţării asistenţei sociale ar urma să fie trecută în grădina autorităţilor locale. "Vă daţi seama că într-un sat în care nu există drumuri sau canalizare primarul va alege întotdeauna să facă drumul şi nu un cămin", mai spune Diana Berceanu. De cealaltă parte, reprezentanţii Ministerul Muncii justifică iniţiativa prin faptul că e nevoie de stimularea externalizării serviciilor către sectorul privat, după modelul practicat în sănătate. Următoarea discuţie pe marginea acestui proiect de lege va avea loc luni, 17 februarie