E clar că politicienii români nu sunt români, ci super-români! Hannah Pauka, biografa Reginei Maria, nota cu stupefacţie că un membru al vechii aristocraţii româneşti îi spusese că în limba română nu există niciun echivalent al cuvântului "self-control“ (autocontrol), "termenul şi ideea fiind atât intraductibile, cât şi străine de mentalitatea românească“. Da, clasa politică nu mai are niciun auto-control.
Rareori mi-a fost dat să văd un haos atât de mare. Nimeni nu mai are o conduită, nimeni nu se mai ţine de vreo promisiune. Fiecare e pe mâna lui, toţi se agită ca într-o mişcare browniană! Ştiam , conform manualelor de politologie că " Partidul politic reprezintă o grupare de oameni constituită pe baza liberului consimţământ, ce acţionează programatic, conştient şi organizat pentru a servi intereselor unor clase, grupuri sociale, comunităţi umane, pentru dobândirea şi menţinerea puterii politice, în vederea organizării şi conducerii societăţii, conform cu idealurile proclamate în platforma program". Unde-i pragmatismul? unde-i conştiinţa? şi unde e organizarea? Efectiv nu avem partide politice decât cu numele! Care o fi motivul, nu-mi dau seama. Am mai spus-o dar o repet până le-o ieşi pe nas. Marele istoric Ion Bulei a socotit că din 155 de miniştri, câţi a avut Vechea Românie între 1866 şi 1916, 101 făcuseră studiile la Paris. Mai ales de drept. În anul 1900, de exemplu, din 120 de judecători inamovibili, 50 sunt pregătiţi în Occident, iar din 2.000 de avocaţi, 400 sunt cu studii în străinătate. "La un număr de 3.000 de intelectuali, 1.102 aveau studiile în ţară, 717 în Europa de Vest, 771 în Europa Centrală, 41 în Europa de Est, 32 în Europa de Sud-Est… Între 1800 şi 1900, circa 10.000 de tineri din Europa de Sud-Est îşi fac studiile integrale sau parţiale în universităţile din Vestul Europei, unii dintre ei, nu puţini, cu doctorate susţinute. Şi oamenii politici, în principal dintre aceştia se recrutează", scrie Ion Bulei. Iată o mică frescă a României Mici: intelectuali şi oameni politici pregătiţi în Vest. Astăzi România "beneficiază" de o clasă politică provenită din aparatul PCR, "calificată la locul de muncă" şi pusă pe căpătuială. "Oamenii politici au acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul. Mongolii, ungurii, turcii, nemţii, ruşii nu au făcut românilor atâta rău cât au făcut politicienii postdecembrişti în două decenii. Când, peste ani şi ani, se va scrie istoria timpurilor de azi, nu vor ajunge blestemele pentru a-i condamna pe cei care au făcut ca România să rateze o mare şansă de afirmare şi bunăstare şi să fie dusă la sapă de lemn", spunea cu tristeţe academicianul Florin Constantiniu. Mi-e frică însă că pe urmaşii lor, stabiliţi prin cine ştie ce insule exotice, o să-i doară în bască de blesteme. Mi-e dor de un câine credincios al partidului. Mi-e dor de perioada interbelică, de ce scria cu umor Nichifor Crainic campania sa electorală din 1929: "Oratorul ajungea la obârşia mea. «La urma urmei, oricare ar fi candidatul, fraţilor, ştiţi că este o vorbă românească: Ce? Mă uit eu la câine, sau mă uit al cui e câinele?». Şi arătându-mă cu degetul, printr-un gest de absolută proprietate, striga: «Câinele este al Partidului Naţional-Ţărănesc! Ura, să trăiască!». Mi-e dor de un câine pentru că mi-e teamă că avem parte numai de javre!
Recomandările noastre
