Cum a demisionat ministrul Radu Stroe în timpul mandatului său

Cum a demisionat ministrul Radu Stroe în timpul mandatului său

După ce a declarat că regretă faptul că tragedia din Munţii Apuseni a avut loc în mandatul său, şeful de la Interne şi-a dat demisia. Şi-a lăudat subalternii, chiar dacă aceştia nu au fost struniţi să-şi facă treaba pentru a salva victimele. A citit discursul de pe hârtie şi s-a bâlbâit.

Jurnaliştii au luat cu asalt, ieri după amiază, sediul Ministerului de Interne, pentru a asista la declaraţia ministrului Radu Stroe, prin care şi-a anunţat demisia din funcţie. Se ştia de dimineaţă, pe surse, că Stroe urma să renunţe la funcţie, după ce, cu o zi înainte, a făcut o declaraţie halucinantă despre accidentul aviatic din Apuseni: "Îmi pare rău că s-a întâmplat în timpul mandatului meu tragedia". După valul de critici, acesta susţinea sus şi tare: "Nu am motive să plec". Ieri, situaţia s-a schimbat. Conferinţa, organizată ca şi acţiunea de salvare Deşi conferinţa fusese anunţată din timp, la ora 15.00, intrarea în Minister s-a făcut extrem de anevoios. La 14.45, în jur de 20 de jurnalişti aşteptau pe scările instituţiei, care cu aparatele de filmat, care cu camerele foto sau trepiede, pentru a fi trecuţi pe o listă de un poliţist, care avea o singură cartelă de acces. După aproximativ 15 minute de aşteptat în curentul creat de uşa care se tot deschidea, reprezentanţii Ministerului de Interne au trimis două angajate de la biroul de presă pentru a-l ajuta pe agentul de la intrare. Jurnaliştii le-au reproşat poliţiştilor că au organizat conferinţa exact ca şi acţiunea de salvare a victimelor. Imediat după ora 15.00, îşi face apariţia Radu Stroe. Încruntat, cu ochii în nişte hârtii. Demisie în trei minute Toată aşteptarea ziariştilor a fost pentru trei minute şi două secunde de declaraţie din partea lui Stroe. Atât a durat anunţul demisiei lui. A transmis condoleanţe familiilor victimelor, dar fără să-şi ridice ochii din hârtii: "Îmi dau demisia ca să apăr onoarea pompierilor IGSU, care au primit nedrepte acuzaţii". Se simţea nervozitatea în glasul lui şi în modul în care înghiţea cuvintele pe care le rostea. După ce a terminat de citit, a fugit.