PSD "dezbate public" amnistia şi graţierea în interiorul USL
- Carmen Vintil ă
- 12 ianuarie 2014, 23:24
În loc să organizeze o discuţie publică în legătură cu Legea amnistiei şi graţierii, deputaţii aşteaptă cu sufl etul la gură luarea unei decizii politice în USL.
Băgată în sertar la Comisia juridică, controversata Lege a amnistiei şi graţierii aşteaptă ca liderii USL să se hotărască dacă o vor respinge sau nu. Deputaţii- jurişti aşteaptă şi ei să se ia o decizie politică. Lucrurile sunt neclare şi pentru adjunctul secretarului de Stat al SUA, Victoria Nuland. "Am fost informată în ultimele 24 de ore despre posibilele soluţii de viitor şi nu-mi este deloc clar care va fi traiectoria, dar cred că este important să existe o dezbatere sinceră şi deschisă despre importanţa transparenţei şi despre importanţa statului de drept", a spus sâmbătă Nuland, întrebată ce reacţie vor avea SUA în legătură cu Legea amnistiei şi graţierii, aflată încă pe agendă. Proiectul Legii amnistiei şi graţierii a fost retras pe 17 decembrie pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, după ce a fost criticat de preşedintele Traian Băsescu şi de ambasadele ţărilor occidentale. Când a propus ca proiectul să fie retrimis Comisiei juridice, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat că acesta va fi în dezbatere publică până la 1 februarie. Numai că, pentru parlamentari, dezbatere publică înseamnă că legea se află pe site-ul Comisiei. O dezbatere în adevăratul sens al cuvântului nu a fost încă luată în serios. Zgonea aşteaptă acordul Guvernului Întrebat de "Evenimentul zilei" ce se mai întâmplă cu Legea amnistiei, preşedintele Comisiei juridice, Bogdan Ciucă, a răspuns: "Deocamdată, nimic. Se va discuta când va exista consens politic". În legătură cu anunţata dezbatere publică, Ciucă a spus că legea se află pe siteul Comisiei şi oricine doreşte poate trimite observaţii. "O dezbatere cu instituţiile implicate, cu organismele interesate, ar putea fi luată în calcul după 1 februarie, când începe sesiunea", a mai spus Ciucă. Nici Alina Gorghiu, de la PNL, nu ştia că s-ar face planuri pentru o dezbatere. "Suntem în vacanţă acum, nu s-a luat încă o decizie", a declarat şi Eugen Nicolicea (PSD). Ca să nu mai fie arătat cu degetul, Zgonea aşteaptă undă verde de la Guvern şi de Ministerul Justiţiei. fco"Această lege nu va intra pe ordinea de zi până când membrii Comisiei juridice nu vor avea consultări concrete şi consistente cu Ministerul Justiţiei, pentru îmbunătăţirea sa. De altfel, consider că este necesar ca Guvernul să îşi dea acordul cu privire la proiectul de lege, înainte ca acesta să mai fie supus dezbaterilor din plenul Camerei Deputaţilor", a spus Zgonea pentru EVZ. "Consultări publice" Potrivit unui comunicat transmis de MAE, dialogul dintre Titus Corlăţean şi Victoria Nuland a vizat, între altele, un schimb de vederi privind proiecte de legi aflate în Parlament. Corlăţean a reiterat angajamentul României pentru consolidarea democraţiei şi a statului de drept, combaterea corupţiei şi pentru continuarea reformelor instituţionale din România. Totodată, Corlăţean a reconfirmat că "eventuale evoluţii legislative vor constitui subiectul unor consultări publice adecvate în plan intern, cu participarea instituţiilor româneşti cu competenţe în materie şi în baza dialogului cu partenerii externi relevanţi, cu precădere cu instituţiile europene".