1 milion de rable! Aproape 100 de mii de șoferi, amendați!
- Cristian Tănase
- 14 ianuarie 2019, 00:00
Anul trecut, 90.962 de vehicule au fost identifi cate de polițiștii rutieri cu valabilitatea inspecției tehnice periodice expirată, iar un număr de 1.996.132 au în prezent suspendată înmatricularea pe fondul lipsei inspecției tehnice periodice sau al netranscrierii dreptului de proprietate de către noul proprietar al vehiculului
Începând cu 20 mai 2018, au intrat în vigoare modificările la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prin care s-a instituit suspendarea de drept a înmatriculării unui vehicul în situația expirării sau anulării a ITP, ori a ne-transcrierii înmatriculării vehiculului de către noul proprietar în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate.
Din evidențele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, rezultă că din 8.211.381 autovehicule înmatriculate la nivel național, peste 1.000.000 au o vechime mai mare de 25 de ani, ceea ce conduce la o premisă rezonabilă că acestea nu se mai află efectiv în circulație.
Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică un proiect de lege privind circulația pe drumurile publice. Noul proiect prevede: „Interzicerea, în timpul mersului, a ţinerii în mână sau folosirii cu mâinile în orice mod nu numai a telefonului mobil, ci şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video (ex. tablete)”.
Nerespectarea legii va atrage suspendarea permisului pe o perioadă de 90 de zile, 6 puncte de penalizare și 9 până la 20 puncte-amendă (clasa a IV-a). Valoarea unui punctamendă este de 145 lei. Așadar, vorbim despre amenzi de 1.300 lei până la 2.900 lei. Șoferii nu sunt singurii vizați de proiectul de lege, ci și bicicliștii: „sancţiunea cu amendă va fi aplicată şi conducătorilor de vehicule pentru care nu este prevăzută obligativitatea deţinerii permisului de conducere”.