Actualitate
Zece JUCĂTORI ai Barcelonei, supuși unui control ANTIDOPING
- Alexandru Toader
- 10 februarie 2015, 18:41
Lionel Messi și Neymar s-au numărat printre cei zece fotbaliști ai grupării de pe „Camp Nou” care au fost supuși, în această dimineață, unui control antidoping.
Potrivit cotidianului catalan „Sport”, jucătorii au efectuat un control sangvin şi de urină, procedură de rutină efectuată de UEFA la toate echipele participante în optimile de finală ale Ligii Campionilor.
Cei zece fotbalişti testaţi, în urma unei trageri la sorţi, au fost Pedro, Messi, Neymar, Rafinha, Bravo, Jordi Alba, Sergi Roberto, Mathieu, Munir şi Sandro Ramírez.
„Zi de teste de dopaj. Dintre toţi cinci aleşi, doar eu am făcut test şi de urină şi de sânge. Ciudat, nu?”, a scris Messi pe contul său de Instagram.
Recomandările noastre