VIAȚA BATE FILMUL. Fotografii din Paris: Bica-Udrea, Coldea-Ghiță!

VIAȚA BATE FILMUL. Fotografii din Paris: Bica-Udrea, Coldea-Ghiță!

Pe 30 octombrie 2014, pe un site apărut peste noapte, au fost publicate mai multe fotografii, în care apăreau Elena Udrea , candidată la Preşedinţia României, și Alina Bica, șefa DIICOT.

Fotografiile cu Elena Udrea și Alina Bica, surprinse împreună la Paris, au fost publicate pe un blog intitulat "Joscenzura2014",  care a și dispărut după câteva ore. La vremea respectivă, imaginile au fost preluate și comentate aprig în mass-media, Udrea și Bica fiind puse la zid. Udrea s-a apărat, spunând că fotografiile apărute sunt făcute profesionist şi că este vorba despre o acţiune de filaj.  

La mai bine de doi ani distanță, fostul deputat Sebastian Ghiță, pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare în lipsă,  publică o fotografie, prin intermediul unei înregistrări video difuzată de România TV, tot din Paris, realizată la Disneyland. În fotografie  apar mai multe persoane, printre care şi două femei, despre care deputatul susţine că sunt soţia lui şi soţia generalului Florian Coldea, adjunctul SRI.  De altfel, în a șaptea înregistratea difuzată miercuri de România TV, Sebastian Ghiţă susţine că a mers în mai multe vacanţe în străinatate cu  familia lui Coldea. Dacă până acum, Ghiță a fost ironizat de mulți jurnaliști, mai ales când a făcut dezvăluiri despre Laura Codruța Kovesi, a șaptea înregistrare a provocat altfel de reacții.

Reacțiile unor jurnaliști, pe Facebook, după înregistrarea cu numărul 7

Cristi Pantazi, Hotnews: ”Ghiță a prezentat dovezi despre vacanțe făcute împreună cu Coldea în Seychelles în 2010, în Italia în 2012 si la Disneyland Paris. E obligatoriu ca nr. 2 din SRI să iasă cu explicații publice. In ce calitate mergeau impreuna, care e legatura dintre ei, cum s-a dezvoltat legatura dupa ce Ghita a devenit parlamentar?”

Silviu Sergiu, România liberă: ”Asa, golănaş mic! Hai cu dovezile la interval! Ca incepusem sa ma plictisesc...”

Alex Costache, TVR: ”Coldea e pa dupa foto ale lui Ghita din seara asta. Care e diferenta dintre foto cu Udrea Bica si sotiile lui Coldea Ghita?

Ce ar mai fi de zis?

Nu e pt cine se pregateste, ci pt cine se nimereste

Si be.

E naspa ca oameni care au facut treaba pica pe criterii de integritate. In loc sa li se spuna merci, li se da un sut in fund.

Dar nu asta ati facut voi micutzilor cu Nastasiu, cu Cristeasca, cu Mariana Alexandru sau Papici?

Asta e. Sa se aplice criteriile de integritate”.

Alina Bica și Elena Udrea, surprinse la Paris