Editura Evenimentul si Capital

Uraganul Irma i-a furat Luciei Trifan toate tablourile pe care le-a pictat timp de 40 de ani

Lucia Trifan a rămas fără multe dintre creațiile sale
Autor: | | 4 Comentarii | 1561 Vizualizari

„Casa dumneavoastră nu mai există...”. Acesta a fost mesajul pe care l-a primit pictorița Lucia Trifan, după ce uraganul Irma a zdrobit insula St. Martin, din Marea Caraibilor, la 10 septembrie anul acesta. Lucia era în România. În România este și acum și încă luptă cu acest infern: toate lucrările sale, tablourile, au fost distruse de furiile naturii. În toată această tristețe există și o bucurie: va expune în România, după 40 de ani, singurele 40 de tablouri ce i-au mai rămas

Când lumea a început să se mai liniștească, Lucia a primit câteva fotografii în care se vedea clar cum lucrurile - ce a mai rămas din ele - sunt împrăștiate prin curte. Dar grozăvia cea mai mare era la atelier: acolo, uraganul, care, parcă, a vrut să își râdă de ea, a luat acoperișul, iar tablourile, așezate în rasteluri, au rămas – cele care au mai rămas, prin cine știe ce minune - ca niște condamnați să primească biciuirea ploii. Fiecare centimetru creat de Lucia, cu suflet, picătură cu picătură de culoare, se curățau în bătaia vântului și a apei; apoi a venit alt uragan, de data aceasta cu nume bărbătesc, Jose. A mai zdruncinat și el insula St. Martin, apoi a venit alt uragan, Maria... Tablourile Luciei – cele pictate cu sufletul, în locul acela, în care tot timpul anului este frumos, cald, vară, rai, tablourile Luciei au început să moară, unul câte unul... 40 de ani de vis, de patimă, de muncă, de creație s-au dus. Trei uragane au fost prea mult. 

Vrea să se întoarcă pe insula ei iubită

Lucia a mai trecut prin uragane. Unul în 1995. Și acela a făcut prăpăd. Atunci era chiar pe insulă. Acum a avut noroc că nu a fost. Este în viață. Nu știe prea multe despre ce s-a întâmplat cu vecinii săi, cu prietenii. Lumea este sub șoc și așa va fi multă vreme de aici încolo. Cine știe când se va mai putea vorbi de o stare de normalitate. Dar ce mai poate fi normal, când au văzut, într-un fel, sfârșitul lumii lor? Sfârșitul vieții unora dintre ai lor?

Lucia, din fericire, a fost în România. Fericire pentru că a scăpat cu viață. Viața ei, oricum, a fost tot o furtună, tot un uragan. De fiecare dată, însă, a urmat o perioadă de liniște, de vară. Acum uraganul și-a mutat cartierul general în inima ei. Vrea să se întoarcă pe insula ei iubită. Acasă. Acolo, cu mulți ani în urmă, cum a coborât de pe vapor, a știut că vrea să trăiască.

FOTO: Atât a mai rămas din casa pictoriței după trecerea uraganului

Spălător de vase, buc or de vase, bucătar, paznic de vapor tar, paznic de vapor

A plecat din țară în anul 1979. Printr-o întâmplare. „Niciodată nu îmi făcusem planul să plec din țară, nu am avut dorințe din acestea”. După peregrinări prin Germania („o țară rece”, un soț de care a divorțat la nici un an de la căsătorie), Italia, Spania, a ajuns la liman. În anul 1985, printr-o întorsătură a sorții, avea să sosească pe insula ce avea sa-i devină casă și țară. În acești ani nu a lucrat nimic. A supraviețuit când ca spălător de vase, când ca bucătar, când ca paznic de vapoare! A avut șansa să dea peste oameni care au ajutat-o. Dar nimic nu a fost ușor.

Extazul de a picta

Pe insula St. Martin era exact așa cum visase în cei 16 ani de când plecase din România: cald, o frumusețe ireală, oameni buni, săritori. Pe insula aceasta, pe care de abia o găsești când te uiți pe harta lumii, s-a născut, dintr-odată, ca o sete, plăcerea, dorința, extazul de a picta. Tot restaurantele au fost cele care au salvat-o, mai bine spus turiștii: „Pictam tablouașe, cât o coală A4, cu peisaje care le plăceau turiștilor. Le cumpărau turiștii. Mult timp am supraviețuit așa”, mărturisește Lucia. Dar picturile ei nu erau oarecare, după mulți ani, când reveneau pe insulă, turiștii care cumpăraseră tablouri de la ea o căutau, întrebau de ea. „Pentru turiști pictam așa, era o modalitate de a supraviețui; pentru sufletul meu pictam așa cum simțeam eu că trebuie”. A imortalizat chipuri, stele, peisaje, cascade, lumea submarină. Făcea scufundări, apoi, fascinația pe care o trăia când erau doar ea și algele, peștii și apa o transpunea în fascinante tablouri.

Recunoașterea

A devenit foarte repede cunoscută pe insulă, a avut rapid expoziții personale, la Paris, în două galerii, la Amstedarm, la New York (Centrul cultural român și în Long Island), apoi în Venezuelea (Caracas, de două ori). „În Caracas am fost invitată cu ocazia expoziției organizate de ziua de naștere a reginei Olandei, Beatrice. A fost o selecție a artiștilor care urmau să expună în cinstea reginei. Nu am văzut în viața mea așa opulență, așa revărsare de de toate!”.

Lucia recunoaște că a neglijat partea financiară. „Pictura a fost plăcerea sufletului. Cu asta m-am hrănit. Cu munca mea. Și faptul că nu a trebuit să mă scol dimineața să mă duc să muncesc pentru cineva a fost cea mai mare realizare! Când eram mică mă gândeam că mă mărit cu un bărbat care să mă țină acasă! Dar n-am găsit pe niciunul! Că nici nu am stat! Am fost independentă! Am avut înțelegerea asta în sufletul meu: nu e nimeni de la care să cer ajutor. Am știut că eu trebuie să mă bazez pe mine”.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Cultură

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate