UNGURII nu au voie să FLUIERE. Cenzură la BUDAPESTA

UNGURII nu au voie să FLUIERE. Cenzură la BUDAPESTA

Cenzura din Ungaria și autoritarismul guvernului Orban, atât de criticate de partenerii occidentali ai Budapestei, își arată colții înainte de sărbătoarea națională pe care ungurii o au pe 15 martie, când ungurii nu au voie să fluiere.

Ungurii din Partidul Együtt (Împreună) nu au primit autorizaţie de la poliţia capitalei ungare să fluiere în timpul discursului festiv pe care va rosti prim-ministrul Orbán Viktor în data de 15 Martie, sărbătoarea naţională a Ungariei, a declarat preşedintele acestei organizaţii, săptămânalului HetiVilággazdaság, transmite RRA.

Juhász Péter consideră că aceasta este o decizie nelegală a poliţiei pentru că, potrivit legii ungare doar atunci se poate refuza organizarea unei manifestaţii, când se împiedică circulaţia în zonă sau funcţionarea organelor reprezentative ale poporului (blocarea parlamentului), în rest ungurii sunt libei să fluiere.

În acest caz însă niciunul dintre motivele legale nu au fost invocate de poliţie. Organizatorii protestului au dorit să se manifeste la proximitatea perimetrului stabilit pentru desfăşurarea ceremoniilor oficiale, ar fi distribuit fluiere pentru membrii şi simpatizanţii săi şi ar fi fluierat în timpul discursului premierului Orbán Viktor şi a primarului general al Budapestei, Tarlós István.

Ne puteți urmări și pe Google News