Editura Evenimentul si Capital

TRAGEDIE AVIATICĂ în Marea Neagră. Avionul MILITAR rusesc prăbușit a fost descoperit. 93 de persoane AU MURIT, iar peste 60 dintre aceștia erau membri AI CORULUI Alexandrov. Șeful Poliției Militare din Rusia s-ar fi aflat la bord

Avion militar rusesc prăbușit în Marea Neagră
Autor: | | 86 Comentarii | 10543 Vizualizari

Un avion militar rusesc a dispărut de pe radarele turnurilor de control ale aeroporturilor la scurt timp după ce a decolat din stațiunea Soci. Aeronava militară avea la bord 93 de persoane: reporteri și membri ai unei formații de muzică militară.

UPDATE 16:25 Potrivit unor surse neoficiale rusești, printre pasageri se afla și Vladimir Ivanovski, șeful poliției militare din Rusia.

Presedintele rus Vladimir Putin a decretat ziua de luni, 26 decembrie, drept zi de doliu național pentru comemorarea victimelor accidentului aviatic din Marea Neagra, informează AFP.

Anunțul a fost făcut după ce Ministerul rus al Apărării a anunțat că nu sunt indicii privind existența unor supraviețuitori la locul unde s-a prăbusit avionul militar rus dupa ce-a decolat de la Soci (sud) cu destinația Siria, având la bord 93 de persoane, relateaza AFP si Reuters.

''Zona catastrofei avionului Tu-154 a fost determinata. Nu exista indicii privind existenta unor supravietuitori'', a indicat ministerul intr-un comunicat, citat de agentiile ruse de presa, precizand ca au fost gasite pana in prezent patru corpuri neinsufletite.

UPDATE 15.00

Între timp, autoritățile ruse au anunțat că la bordul avionului Tupolev 154 se aflau 93 de persoane, inițial fiind dată cifra de 91 apoi 92.

„Astăzi, în timpul zborului programat la ora 5.25 de pe aeroportul Adler, la scurt timp de la decolare, la ora 5.27 de minute, avionul Ministerului Apărării a dispărut de pe radare. La bord erau militari ai Ministerului Apărării din Rusia şi, de asemenea, artişti din Ansamblul Alexandrov, care călătoreau pentru a-i felicita pe piloţii ruşi din Siria, cu ocazia Anului Nou, şi nouă reprezentanţi ai presei ruse. Au fost descoperite părţi ale avionului TU-154 şi cadavre la câţiva kilometri în largul oraşului Soci, iar epava aparatului se află la o adâncime de 70 de metri. Operaţiunile de căutare continuă. Patru vase şi cinci elicoptere acţionează în zona de căutare şi, de asemenea, drone. Au fost trimise echipaje de căutare suplimentare”, a anunțat Igor Konaşenkov, purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.

Preşedintele Vladimir Putin a fost ţinut la curent cu tragicul eveniment de la Soci şi l-a desemnat pe premierul Dmitri Medvedev să conducă echipa de anchetă.

Potrivit presei ruse, acelaşi avion, condus de acelaşi pilot, a avut probleme mari la aterizarea pe aeroportul din Soci, în urmă cu cinci ani. Imaginile suprinse de un amator arată cum aparatul Tupolev 154 se destabilizează foarte mult în aer, în momentul în care se apropie de pista de aterizare.

Deşi aparatul pare să fie la un pas să se prăbuşească, pilotul reuşeşte să menţină controlul asupra avionului şi aterizează în siguranţă.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate