Ultimul copil cu SHU de la Spitalul „Marie Curie”, a fost externat ieri
- Carmen Anghel
- 13 aprilie 2016, 00:00
Este vorba despre o fetiță din Brașov. „Se simte foarte bine fetița.
Noi o vom supraveghea în continuare pentru că forma de SHU pe care a avut-o a fost o formă extrem de severă, pentru că și la ea, ca și în cazul unuia dintre ceilalți copii, au fost niște manifestări neurologice la începutul bolii, iar insuficiența renală a fost gravă. Evoluția funcției renale va fi urmărită pe parcursul unui an și evoluția stării ei în general”, a declarat prof. dr. Mihaela Bălgrădean.
O comisie de experți străini a stabilit: cei trei copii care au murit au avut sindrom hemolitic uremic. „Toți acești trei copii care, din păcate, au decedat au avut sindrom hemolitic uremic, așa cum a reieșit și din concluziile echipei de experți care a fost aici la noi și care, prin definiția de caz ce a inclus acești copii, au consemnat într- un articol care este apărut online încă din 17 martie: începutul bolii cu diaree, SHU clinic și în anumite condiții faptul că această bacterie este identificată fie în coproculturi, fie prin analizele serice ale acestor copii, prin apariția anticorpilor în serul lor. Ei au fost etichetați ca SHU indiferent de ce apare în mass-media. Există dovezi științifice în acest sens pe care noi vom ști întotdeauna să le susținem”, a explicat Bălgrădean.
Urmează raportul final
Ministrul Sănătății Patriciu Achimaș-Cadariu, prezent la Spitalul „Marie Curie”, a mulțumit întregului personal al unității medicale pentru modul în care a tratat problema, dar și pentru modul în care își desfășoară activitatea zi de zi. „Îmi doresc să învățăm din această lecție și, ori de câte ori vor mai apărea situații similare, să fim mult mai bine pregătiți. Cauza o știm absolut precis, cauza este E-coli producătoare de toxină și, așa cum vă spuneam, avem datele, le centralizăm și vi le vom comunica. Și sursa. După ultimele date vă vom comunica raportul final”, a spus ministrul.
Acuzații de malpraxis
Ultimul copil a fost externat, dar durerea părinților care și-au pierdut copiii nu poate fi vindecată. Cu toată dedicația medicilor, care s-au luptat pentru salvarea copiilor, încă mai există umbre, chiar acuzații de malpraxis. Elena Ghiță, bunica fetiței Ioana, care a murit la data de 15 februarie, a adus acuze medicilor într-o emisune tv. Femeia a spus că nepoțica ei nu avea E-coli. „La testele făcute la Institutul Cantacuzino, la testul rapid făcut la Marie Curie și la testul făcut la Institutul de Sănătate Publică din Roma a reieșit că nepoata mea nu a avut E-coli. Atunci de ce au băgat-o pe dializă, pentru că venea week-end-ul și nu erau suficienți medici în spital?”. Acum așteaptă rezultatele necropsiei de la IML. Medicii de la spital nu au comentat acuzațiile. La „Marie Curie” au fost internați 18 copii din Argeș, (din care trei au murit), unul din București, unul din Brașov și trei din Fetești.