Udrea, despre dosarul Microsoft: Se rezumă la cei care au rămas în arest preventiv

Udrea, despre dosarul Microsoft: Se rezumă la cei care au rămas în arest preventiv

Preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat azi, referindu-se la dosarul Microsoft, că acesta se rezumă în prezent numai la persoanele care au rămas în arest preventiv.

"Dintr-un dosar care a pornit în campania electorală ca cel mai mare dosar de corupţie, vedem astăzi că mai sunt doi arestaţi preventiv din patru, în timp ce restul, oameni importanţi nominalizaţi de martori din dosar, cum ar fi domnul Victor Ponta, domnul Vasile Blaga, cum ar fi, din ultima declaraţie a domnului Gabriel Sandu, foşti miniştri şi lideri ai PDL, domnul Berceanu, doamna Anastase, deci toată lumea este bine mersi, dosarul se rezumă la cei care au rămas în arest preventiv", a afirmat Elena Udrea după şedinţa Consiliului Executiv Naţional al PMP, citată de Agerpres.

Liderul PMP a mai afirmat că nimeni nu mai este interesat să discute despre dosarul Microsoft, "acum, când sunt nume atât de mari", deşi trei luni s-a confruntat cu o dezbatere acerbă privind implicarea fostului soţ (n.r.- Dorin Cocoş) în dosar, dar şi cu acuzaţii la adresa sa.

"Trei luni de zile m-am confruntat cu o dezbatere acerbă legată de implicarea fostului soţ în dosar şi acuzaţii ca urmare a acestei implicări, acuzaţii care s-au formulat la adresa mea, deşi eu nu sunt pomenită în dosar. Acum, când sunt nume atât de mari, constat că nimeni nu mai este interesat să discute despre dosarul Microsoft", a susţinut Udrea.

Ne puteți urmări și pe Google News