Politica
Udatul fetelor în comunism și capitalism: „Tractoarele ară, uzinele vuiesc, dragă tovarăşă, dă-mi voie să te stropesc”
Obiceiul stropirii fetelor a doua zi de Paște se respectă cu sfințenie de sute de ani. Doar poezia a fost adaptată în funcție de vremuri.
„Eu sunt micul grădinar, cu sticluţa în buzunar, am auzit că aveţi o floare, îmi daţi voie s-o stropesc”, se aude a doua zi de Paște în Transilvania şi Banat, la ușile caselor unde sunt fete de măritat. Obiceiul, care se lasă cu petreceri strașnice, durează de sute de ani: primii ar fi fost saşii, urmați de maghiari, iar apoi a fost preluat și de români. Dimineața, vin și bat din poartă în poartă copiii, își spun poezia și așteaptă un ou înroșit și câțiva leuți. Dacă peste toate astea, gazda îi serveşte cu prăjituri sau cozonaci, bucuria este şi mai mare.
David, Petrică și Sergiu din Apahida, o comună de lângă Cluj, umblau ieri cu udatul. „De pe strada asta am făcut 20 de lei. Este bine”, se laudă Sergiu, care trage după el o pungă grea în care s-au adunat câteva zeci de ouă. „Nu ştiu ce să fac cu ele. Le duc acasă şi le dau la mama”, spune cu sinceritate copilul, care apoi îşi arată portmoneul pentru a se mândri cu o bancnotă de 10 lei şi altele, multe, de un leu.
Adevăratele petreceri încep spre seară, când vin adulții cu udatul. După ce casele cu fete tinere sau femei măritate sunt vizitate una după alta, și paharele cu țuică încep să fie numărate de la zece în sus și poeziile capătă alte nuanțe.
Ne puteți urmări și pe Google News
Ziua în care se stropesc fetele se lasă cu petreceri pe cinste
Amintiri din alte vremuri
Domnul Vasile este un pensionar din Cluj şi spune că obiceiul udatului a avut şi el de suferit, după cum s-a mutat societatea. „Pe vremea lui Ceauşescu şi poezia era adaptată. Spuneam aşa: «Tractoarele ară, uzinele vuiesc, dragă tovarăşă, dămi voie să te stropesc ». Acum, foarte rar o mai aud. Una peste alta, de udat se lasă cu petreceri grele, iar drumul spre casă, la întoarcere, este foarte greu”.
După o zi de primit udători, femeia miroase ca o drogherie. Înainte de război, spun bătrânii, fetele sau femeile se stropeau cu apă, dar obiceiul a fost abandonat. Etnologii susțin că tradiția a fost preluată pe scară mare la oraşe, unde locuitorii au început să folosească parfumuri, ieftine sau scumpe. Obiceiul, mai explică specialiștii, invocă fertilitatea şi că prima atestare documentară a tradiției a fost în anul 1654, când Biserica Catolică a vrut să o interzică. „Pe vremea lui Ceaușescu și poezia era adaptată. Acum, foarte rar o mai aud.” VASILE, pensionar din Cluj
Foștii „tovarăși” s-au adaptat și ei: au înlocuit apa cu parfumul
Recomandările noastre
