Turcia: Redacţia unui cotidian, atacată de susţinătorii lui Erdogan din cauza unei postări pe Twitter

Turcia: Redacţia unui cotidian, atacată de susţinătorii lui Erdogan din cauza unei postări pe Twitter

Susţinători ai Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, la putere) au atacat duminică, la Istanbul, redacţia ziarului turc Hurriyet, acuzând cotidianul că a deformat afirmaţiile preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

Un grup de 150 de persoane, care scandau sloganuri favorabile AKP, au aruncat cu pietre în imobilul din cartierul Bagcilar, iar ferestrele şi uşa principală au fost sparte.

Poliţia a intervenit pentru a dispersa grupul de susţinători, iar incidentul a fost relatat pe site-ul ziarului, conform Agerpres.

Mai mulţi soldaţi turci au fost ucişi duminică într-un atac de anvergură atribuit rebelilor kurzi din cadrul Partidului muncitorilor din Kurdistan (PKK), în sud-estul Turciei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Preşedintele Erdogan a declarat duminică, referindu-se la violenţele recente din ţară, că situaţia ar fi diferită dacă alegerile de la 7 iunie i-ar fi permis partidului său să obţină 400 de mandate, întrucât ar fi avut majoritatea necesară pentru a modifica Constituţia.

"Dacă un partid ar fi obţinut 400 de locuri la alegeri şi ar fi atins numărul necesar în parlament pentru a schimba constituţia, situaţia ar fi diferită", a spus Erdogan în cadrul unui interviu în direct pe postul proguvernamental A-Haber.

Ziarul Hurriyet a lăsat să se înţeleagă într-o postare pe Twitter că declaraţia făcea referire la atacul de la Daglica: "Comentariu al lui Erdogan privind Daglica: Asta nu s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi câştigat 400 de locuri".

Ziarul a şters ulterior postarea, însă aceasta a provocat un val de proteste pe reţeaua de socializare în rândul susţinătorilor AKP.

Atacul asupra ziarului are loc în contextul unor îngrijorări tot mai mari privind libertatea presei în Turcia, unde jurnaliştii critici faţă de preşedintele Erdogan riscă să fie urmăriţi în instanţă.