L-am prins! Primarul Sorin Oprescu recunoaște: adăpostul de 100 milioane de euro este făcut de trei prieteni ai fiului său

L-am prins! Primarul Sorin Oprescu recunoaște: adăpostul de 100 milioane de euro este făcut de trei prieteni ai fiului său

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, confirmă dezvăluirile făcute de EVZ cu privire la cei care manageriază proiectul Dogtown: "Da, sunt prietenii fiului meu!"

Plictiseala generală a domnit la conferinţa de presă de ieri a primarului Capitalei, Sorin Oprescu. Pe lângă edilul relaxat, care şi-a prezenta oferta electorală în 30 de minute, micuţa sală era ticsită de camere de luat vederi. Cu jurnalişti şi mai agasaţi, cu priviri rătăcite şi cu gândul probabil la vreun alt subiect.

Singurul moment mai alert s-a petrecut la sfârşitul conferinţei de presă, când l-am forţat pe Sorin Oprescu să recunoască că cei trei fondatori ai Asociaţiei Portico, cu care Primăria Generală a iniţiat mega-afacerea Dogtown, sunt prietenii fiului său. În ciuda altor legături evidente, pe care EVZ vi le-a prezentat în ancheta publicată în ediţia de ieri, Oprescu a susţinut că Dogtown nu este “o afacere de familie". Piaţa Alba Iulia. Găsesc rapid un loc de parcare şi întreb pe angajatul Primăriei Capitalei, care mă taxează pentru locul de parcare, unde-i sediul de campanie al lui Sorin Oprescu. Mi-l arată, indiferent. Se află în spatele unor afişe gigantice cu Liviu Negoiţă, actualul primar de la sectorul 3. "Să nu-mi strici conferinţa"

Intru în clădire. Alături, o bancă portugheză. Nici n-apuc să-mi deschid tableta că mă întâmpină cu un zâmbet acru Nadina Nedelea, un fel de PR al lui Sorin Oprescu. Îi trimisesem 15 întrebări lui Sorin Oprescu legate de afacerea Dogtown. După o strângere de mână urmează o măruntă ameninţare. "Să nu-mi strici conferinţa de presă. Lasă-l să-şi expună programul, că ţi-am trimis răspunsurile pe adresa de email", sună îndemnul fostei jurnaliste. Intru rapid pe email să văd răspunsurile primarului. Nu le primisem încă. E aproape 11.15 şi primarul întârzie. Nu-i nimic. Nu ştiu cum s-a văzut la televiziunile care au transmis live realizările primarului, însă din sală răzbătea o singură atitudine:plictisul general dublat de dorinţa de a scăpa a jurnaliştilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sorin Oprescu îşi face apariţia. Îşi pune un microfon şi se duce la pupitru. Începe să-şi enumere realizările electorale. Cu mâna în buzunar. Şi realizările încep să curgă: spitale, parcări, servicii sociale, stadion, centrul vechi, bătrâni, spitale etc. Sorin Oprescu pare că a fost destul de convingător pentru că, la final, toată lumea se pregătea să plece fără să pună măcar o întrebare. Oprescu se încinge şi recunoaşte

Mă interesez dacă pot fi puse întrebări. Îl chestionez pe Sorin Oprescu despre legăturile familiei sale cu Asociaţia Portico, cea care dezvoltă proiectul Dogtown, cel mai mare adăpost pentru câini din lume, amenajat în satul Uzunu din judeţul Giurgiu, în colaborare chiar cu Primăria Capitalei. O afacere cu potenţial de peste 100 milioane euro. Spiritele se încing, iar primarul începe să ridice vocea. Totuşi, recunoaşte: "Da, e adevărat (fondatorii Asociaţiei Portico n.r.) sunt prietenii fiului meu. Şi ce-i cu asta? Fiind iubitori de animale, chiar eu i-am invitat acum un an la sediul Primăriei Capitalei să dezvoltăm acest proiect", afirmă Sorin Oprescu.

Urmează 10 minute de discuţii în contradictoriu, în care încerc să scot răspunsuri la întrebări de bun simţ: dacă ştie că în spatele Asociaţiei Portico se află fiul său, dacă consideră că se află în conflict de interese etc. În ciuda evidenţelor, Sorin Oprescu susţine aproape ţipând că "nu e vorba de o afacere de familie" şi că "nu e vorba de bani publici". Ca şi cum Asociaţia Portico în spatele cărei se află prietenii, sponsorii şi vecinii săi şi ai fiului său ar lucra pe gratis. PR-ul lui Sorin Oprescu începe să facă galerie, vociferând şi întrebându-se teatral, cum de n-am înţeles răspunsurile lui Oprescu. Găseşte chiar susţinere din partea unora dintre aceştia. Pe hol, oamenii de la protocol încep să aducă diferite bunătăţi. La sfârşitul conferinţei, Oprescu ne-a precizat că a dat în judecată atât ziarul "Evenimentul zilei", cât şi pe autorii articolului "Tunul lui Oprescu: Mega-escrocheria Adăpostul de maidanezi".

Nimic nou, în urmă cu o jumătate de an, acelaşi Sorin Oprescu m-a ameninţat cu judecata, după ce am scris despre implicarea lui într-o reţea de furnizori de echipamente medicale, care câştigau licitaţii de sute de milioane de lei chiar de la spitalele din subordinea Primăriei Bucureştiului. În lipsa unei bătălii electorale adevărate, neavând în faţă pe vreunul dintre contracandidaţii săi, Sorin Oprescu îşi încheie conferinţa cu duelul de un sfert de oră cu jurnalistul care a pus întrebări "tendenţioase".

Haita primarului Sorin Oprescu, afaceri de milioane cu câini maidanezi EVZ a dezvăluit, ieri, cum Primăria Capitalei condusă de Sorin Oprescu a intrat într-un parteneriat cu Asociaţia Portico, condusă din umbră de fiul său, Mircea Oprescu.

Asociaţia dezvoltă cel mai mare adăpost pentru câini comunitari din lume, Dogtown.

Acesta este situat în satul Uzunu, din judeţul Giurgiu. Cei trei membri fondatori sunt prieteni, sponsori şi vecini ai lui Sorin Oprescu şi ai fiului acestuia. Miza afacerii este de peste 100 milioane euro. Anual, bucureştenii vor plăti milioane de euro pentru adăpostul, vaccinarea, deparazitarea şi sterilizarea câinilor fără stăpân. Pentru a demonstra că lucrurile se pot rezolva şi altfel, deputatul Silviu Prigoană, candidatul PDL la Primăria Capitalei, a anunţat, ieri, semnarea unui parteneriat între mai multe ONG-uri de protecţie a animalelor în vederea realizării pe raza localităţii Lehliu (Călăraşi) a unui adăpost de tranzit pentru câinii fără stăpân.

Prigoană a explicat că adăpostul, care se va întinde pe 20 de hectare, este proiectat pe 10 tronsoane şi va adăposti peste 2.000 de maidanezi. FOTO: LIBERTATEA "Fiind iubitori de animale, chiar eu i-am invitat acum un an la sediul Primăriei Capitalei să dezvoltăm acest proiect." Sorin Oprescu, primarul Bucureştiului

15 întrebări fără răspuns

1 Care sunt motivele pentru care Primăria Capitalei nu a organizat o licitaţie publică pentru atribuirea serviciilor pentru adăpostirea, vaccinarea, deparatizarea şi sterilizarea celor 100.000 de maidanezi din Bucureşti? 2 Cum a ajuns Primaria să intre în parteneriat pentru aceste servicii cu Asociaţia Portico şi nu cu orice altă organizaţie de profil? 3 Cum comentaţi faptul că directorul executiv al Asociaţiei, Arsenescu Alexandru, este un sponsor oficial al campaniei dvs. prezidenţiale din 2009? 4 V-a oferit Arsenescu Alexandru sume de bani şi pentru campania electorală din acest an? 5 Cum comentaţi faptul că un membru fondator al Asociaţiei Portico, Răzvan Imbri, a fost asociat în firma M.I.T. Production Media SRL chiar cu fiul dvs., Mircea Sorin Oprescu, de la care a şi preluat pachetul majoritar de acţiuni după ce aţi ajuns primar general? 6 Cum comentaţi faptul că ultimul domiciliu al lui Razvan Imbri este chiar la sediul Asociaţiei Portico, din strada Lisabona 11? 7 Cum comentaţi că un alt membru fondator al Asociaţiei Portico, Iuruc Gabriel, este asociat în mai multe firme cu Arsenescu Alexandru, care îşi au sediul chiar unde domiciliază fiul dvs., pe Bd. Aviatorilor 60-62? 8 Cum comentaţi faptul că la această ultimă adresă se află sediile mai multor companii sau Persoane Fizice Autorizate, care fie aparţin fiului dvs. şi fostei dvs. soţii, fie îi aparţin doar acestuia (S.M.S. Consult 2000 SRL, Oprescu Sorin PF, Oprescu Mircea Sorin PF)? 9 Credeţi că toate aceste asocieri dintre membrii fondatori ai Asociaţiei Portico şi fiul dumneavostră sunt simple coincidenţe sau semne ale unor legături puternice între aceştia şi familia dumneavostră? 10 Sunteţi la curent sau nu cu faptul că fiul dvs. conduce din umbră Asociaţia Portico?Ştiţi că ar beneficia sau nu de avantaje materiale de pe urma acestei poziţii? 11 Cum comentaţi faptul că toate proiectele Asociaţiei Portico, aşa cum apar pe site-ul www.asociatiaportico.ro, se referă numai la servicii sociale în legatură strictă doar cu Primăria Capitalei? 12 Cu ce sume sau alte foloase materiale au contribuit la campania dvs. electorală din 2012 - Arsenescu, Imbri, Iuruc şi Mircea Sorin Oprescu? 13 Consideraţi că vă aflaţi într-un conflict de interese în cazul afacerii Dogtown, gestionată de Primărie şi Asociaţia Portico? 14 Cum apreciaţi suportul dvs. constant pentru proiectul Dogtown: aţi fost prezent la inaugurare, aţi mai întreprins o nouă vizită în urmă cu cinci zile când au fost mutaţi aici primii câini? 15 Ce înseamnă că Primăria Capitalei va susţine proiectul Dogtown, aşa cum aţi declarat la inaugurare :"De 20 de ani se tot vorbeşte despre această problemă. Eu fac, nu vorbesc. Sunt foarte mulţumit de ceea ce am văzut aici şi vă promit ca Primăria va susţine acest proiect"? Citiți și:

  • TUNUL LUI OPRESCU: Mega-escrocheria „Adăpostul de maidanezi”
  • Oprescu refuză sterilizarea gratuită a maidanezilor
  • BUCUREŞTIUL LUI OPRESCU. Patru hingheri la un oraş cu 60.000 de maidanezi
  • Oprescu nu dă bani pentru maidanezi
  • Oprescu se laudă cu un adăpost făcut de alţii