Trump este foc și pară pe GINERELE său pentru că i-a BĂGAT MORTUL în Casa Albă
- Radu Pădure
- 2 noiembrie 2017, 13:02
Relațiile lui Trump cu Jared Kushner s-au deteriorat dramatic, după ce acesta a avut un rol important în numirea procurorului Robert Mueller.
Într-o convorbire telefonică cu fostul său strateg-șef, Steve Bannon, „Trump l-a acuzat pe Jared Kushner pentru rolul său într-o serie de decizii, în mod special demiterile lui Mike Flynn (fost consilier pentru securitate națională – n.r.) și James Comey (fost șef al FBI – n.r.), care au dus la numirea lui Mueller (șeful echipei ce anchetează imixtiunea Rusiei în alegeri – n.r.)”, scrie Vanity Fair, citând o sursă la curent cu conținutul convorbirii.
Luni, procurorul special Robert Mueller l-a pus sub acuzare pe Paul manafort, fostul șef al campaniei electorale a lui Trump, între iunie și august 2016, pentru 12 capete de acuzare, care merg de la mărturie mincinoasă la „conspirație împotriva Statelor Unite”. Richard Gates, adjunctul lui Manafort,a fost inculpat și el.
New York Times a scris că Jared Kushner, împreună cu soția sa, Ivanka Trump, au făcut presiuni asupra lui Trump pentru a-l angaja pe Manafort, care trebuia să-l înlocuiască pe șeful de campanie inițial, Corey Lewandowsky, după ce Ivanka ar fi cerut cu insistență îndepărtarea acestuia.
Deși punerile sub acuzare ale lui Mueller nu au legătură directă cu Trump sau cu campania acestuia, Vanity Fair scrie că la Casa Albă domnește „debusolarea” iar consilierii sunt „cu nervii la pământ”.
„O persoană apropiată de (consilierii) Dina Powell și Gary Cohn spune că aceștia se grăbesc să iasă din cameră când vine vorba despre Rusia”, mai scrie Vanity Fair.
Sam Nunberg, fost consilier din echipa de campanie a lui Trump, a declarat pentru aceeași publicație: „Iată ce-mi spune punerea sub acuzare a lui Manafort: Mueller va cotrobăi prin toate contractele financiare ale lui Jared Kushner și ale Organizației Trump (compania șefului de la Casa Albă – n.r.). Trump este la 33% (popularitate – n.r.) în sondajul Gallup. Mai jos nu se poate. Este terminat.”
Afacerile lui Kushner sunt deja sub investigație, scrie și Breitbart.
Kushner a primit inițial un rol foarte important în administrația Trump: între altele, el trebuie să se ocupe de procesul de pace în Orientul Mijlociu sau de reforma în domeniul penal. Absența unor rezultate notabile și lipsa totală de experiență în aceste domenii au dus la o restrângere a rolului lui Kushner la Casa Albă, împreună cu cel al fiicei președintelui, Ivanka Trump.
„Jared este cel mai prost consilier politic de la Casa Albă, din toată istoria modernă”, a declarat Sam Nunberg pentru Vanity Fair. „Eu doar spun public ceea ce toată lumea spune pe la spate la Fox News, în presa conservatoare, în Senat și în Congres.”