Trump acuzat că face EXPERIMENTE cu MOARTEA

Trump acuzat că face EXPERIMENTE cu MOARTEA

Congresul american a aprobat marți o lege care permite pacienților în faze terminale să recurgă la tratamente experimentale.

Legea, puternic susținută de Trump, a provocat o uriașă polemică în Statele Unite.

„Avem la îndemână tratamente novatoare care ar putea da acestor pacienți, care adesea au încercat toate celelalte tratamente disponibile, o a doua șansă la viață”, a pledat republicanul Michael Burgess, el însuși medic, în cadru dezbaterilor din Camera Reprezentanților.

Această lege a „dreptului de a încerca” va fi rapid promulgată de președintele Trump.

Ne puteți urmări și pe Google News

Și înainte de aprobarea acestui act normativ, medicii puteau cere companiilor farmaceutice să dea un medicament experimental pacientului, cu caracter de derogare, cu condiția ca tratamentul să fi trecut de prima fază a testelor clinice, adică de faza sumară în care medicamentul este testat pe douăzeci de persoane sănătoase, pentru a verifica dacă nu este toxic

Dacă laboratoarele erau de acord, Food and Drug Administration (FDA) aproba în peste 90% din cazuri, în doar câteva zile.

Odată cu noua lege, FDA nu va mai avea dreptul de a se pronunța, fiind doar informată, mai ales în cazurile de fecete negative grave. Dreptul de a decide va aparține exclusiv laboratoarelor.  

Texte similare au fost deja adoptate în 38 dintre cele 50 de state americane încă de acum patru ani.

Legea s-a lovit de puternica opoziție a democraților.

„Este o lege periculoasă, care amenință autoritatea FDA în ceea ce privește garanțiile că tratamentele medicale sunt sigure și eficiente”, a acuzat congresmenul Frank Pallone.

„Dacă această lege este bună, atunci de ce o sută de asociații de pacienți se opun?”, a adăugat o altă democrată, Jan Schakowsky. „Ea deschide larg poarta șarlatanilor.”

Reamintim că legea se aplică exclusiv persoanelor bolnave în stadiul terminal.