TRAGEDIE la Vaslui! Doctorii nu au mai putut face NIMIC. Familia este DISPERATĂ!

TRAGEDIE la Vaslui! Doctorii nu au mai putut face NIMIC. Familia este DISPERATĂ!

O fetiță din comuna Văleni, județul Vaslui, în vârstă de 2 ani, a ajuns la Spitalul Județean de Urgență, luni seară, după ce a băut Neostomosan, o soluție folosită la deparazitarea animalelor

Copilul a găsit recipientul în care se afla substanța și a luat câteva guri. Mama acesteia și-a dat seama abia după jumătate de oră despre gravitatea situației, când cea mică aproape intrase în comă, și a alertat autoritățile, potrivit b1.ro

Pentru a economisi din timp, femeia și-a luat copilul în brațe și a fugit în întâmpinarea salvării.

La fața locului a sosit o ambulanță cu medic, însă starea fetiței era atât de gravă încât s-a solicitat sprijinul echipajului de pe Terapie Intensivă Mobilă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acesta a fost transportată de urgență la Spitalul Județean Vaslui, a fost stabilizată apoi medicii au încercat să o transfere la Spitalul “Sfânta Maria” din Iași. Însă, în momentul în care au urcat-o în ambulanță, fetița a intrat în stop cardio-respirator.

Copilul a fost resuscitat de cadrele medicale aproape două ore, dar manevrele s-au dovedit a fi zadarnice