Ţeapa de la Deveselu. Scutul antirachetă a făcut deja victime colaterale

Ţeapa de la Deveselu. Scutul antirachetă a făcut deja victime colaterale

Înainte de inaugurarea scutului antirachetă Aegis Ashore, la Deveselu s-a lucrat potrivit tradiţiei româneşti a trasului în ţeapă, pe banii americanilor.

Americanii au dat banii, fix 3,3 milioane de dolari,  pentru lucrările primare de infrastructură unui SRL cu sediul în Popeşti Leordeni, SC Glacial PROD SRL. Cel care a identificat SRL-ul şi l-a selectat, în decembrie 2012, a fost Corpul de Geniu al Forţelor Terestre ale Statelor Unite din Europa cu sediul în Italia.

Băieţii deştepţi de la SC Glacial PROD SRL nu s-au apucat ei de muncă, probabil pentru că nu ar mai fi avut timp să facă bani, ci au subcontractat lucrările de la Deveselu unor firme care, când au auzit că e vorba de americani, au avut toată încrederea că nu vor ieşi în pagubă.

Mai ales că autorităţile militare americane au acordat, prin licitaţie, cele trei mari contracte pentru construcţia bazei de la Deveselu, pe lângă lui Glacial PROD SRL România, firmelor Kellog Brown & Root Services SUA şi Exelis Systems Corporation SUA.  Glacial a avut termen de opt luni să execute partea sa de lucrări, începând cu luna martie 2013.  Dar când să plătească lucrările efectuate de subcontractori, în luna noiembrie, adică la finalizarea contractului cu americanii, şi-a cerut intrarea în insolvenţă, conform dosarului nr. 3946/93/2013 de la Tribunalul Ilfov.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aşa că unele dintre firmele subcontractoare au intrat în faliment sau au ajuns în prag de insolvenţă, pentru că, trebuie precizat, au lucrat pe banii lor, urmând ca Glacial să le deconteze lucrările după ce le recepţiona.

De mirare este cum Glacial a intrat în graţiile americanilor, care au autorizat-o NATO şi i-au mai dat şi câştig la licitaţie, deşi societatea, potrivit datelor oficiale, a avut pierderi de 5.922.110 lei în 2010, 2.362.421 lei în 2011 şi 2.776.224 lei în 2012.

La ceremonia de inaugurare a lucrărilor de la Deveselu, unde pe pancarta din fotografie stătea scris “contractor SC Glacial PROD SRL”,  au participat din partea României preşedintele Traian Băsescu şi ministrul Apărării, Mircea Duşa. Delegaţia americană a fost condusă de James Miller, adjunctul secretarului apărării pentru politica de apărare. Din partea conducerii NATO au participat ambasadorii Alexander Vershbow, Secretar General Adjunct, şi Sorin Ducaru, asistent al Secretarului General al NATO pentru ameninţări emergente de securitate.