SUSPANS cu GEORGE ARION. Fata din tren

SUSPANS cu GEORGE ARION. Fata din tren

SUSPANS cu GEORGE ARION. Personajele Paulei Hawkins din romanul său „Fata din tren” suferă de un vid sufletesc pe care caută să-l umple înregistrând cât mai multe detalii din realitatea înconjurătoare.

  De pildă, Rachel Watson, o femeie divorțată, dată afară din slujbă deoarece a devenit depresivă și alcoolică, străbate zilnic cu trenul distanța dintre Ashbury– Londra și înapoi, privind pe ferestrele compartimentului casele pe lângă care trece. Atunci când locomotiva își încetinește viteza, sau oprește la vreun semafor, ea are răgazul de a-i observa pe cei care locuiesc în preajma liniilor ferate; le vede gesturile, mimica, le studiază comportamentul, și-și imaginează relațiile dintre ei. De cele mai multe ori, concluziile la care ajunge sunt simple fabulații.

De la o vreme însă n-o mai zărește pe tânăra Megan în spațiul unde aceasta obișnuia să-și petreacă ziua. Din ziare, de la televizor, afă de dispariția sa misterioasă. Poliția pornește în căutarea ei. Să fie o simplă abandonare de domiciliu? E vorba de o crimă? Ce amestec are în această istorie psihoterapeutul femeii?

Detectivul-inspector Gaskill și detectivul-sergent Riley stabilesc un cerc de suspecți și caută probe incriminatorii. Dar cea care descoperă adevărul, punându-și existența în pericol, este tocmai debusolata Rachel. Cu o perseverență remarcabilă, cu o perspicacitate rar întâlnită, luptând cu pauzele în memorie provocate de abuzul de alcool și cu problemele psihice, ea destramă plasa de minciuni în care au fost ținuți captivi eroii acestei povești. Un detectiv întrutotul special, care odată cu descâlcirea enigmei se salvează dintr-un univers populat cu fantasme.

Pentru a menține trează atenția cititorului pe tot parcursul lecturii, Paula Hawkins alternează cu abilitate planurile temporale, schimbă deseori perspectiva din care relatează. Și, mai ales, are o infinită răbdare în a urmări gândurile și sentimentele celor implicați în întâmplările narațiunii. Iar unele dintre descoperirile sale despre ființa umană sunt de-a dreptul înfricoșătoare.

Ne puteți urmări și pe Google News