Vine dintr-o familie în care fotografia este cultivată cu pasiune, tatăl său fiind un fotograf consecvent cu munca sa. Implicarea artistului în numeroase proiecte este evidentă, acesta trecând de la fotografia jurnalistică, documentară, socială, la fotografia de artă.

Tehnica de procesare utilizată de Dragoş este cea clasică, acesta lucrând cu imagini raw ( echivalentul negativelor din fotografia pe film), fără a interveni asupra lor.

Ceva mai complicat, în esenţă simplu

Rândurile de mai sus reprezintă, poate, o exprimare mult prea preţioasă. Dragoş Cristescu este artist-fotograf. Aceasta credem noi, deoarece este vorba despre ceva mai complicat, în esenţă simplu. “Povestea mea incepe pe 27 iunie, in 1961. Am crescut printre aparate foto şi accesoriile acestora iar curiozitatea m-a îndemnat să fac primul clic fără film în aparat. Mi-a placut sunetul, mi-a plăcut ce simt... apoi tata mi-a pus film în aparat. Vacanţele le petreceam în fototeca de la AgerPress admirând fotografiile tatalui meu. Atunci aveam să aud remarcile colegilor referitoare la talentul lui. Nu ştiu dacă talentul se moşteneşte dar, mult mai târziu, în timpul liceului, am început să realizez că simt fotografia. Pur şi simplu. Îndrăgeam fotografia. Asta m-a determinat să-mi cumpăr primul meu aparat foto. Şi am fost foarte mândru de mine. Am devenit fotograf profesionist în anul 1985 şi m-am întors la AgerPress pe care îl vizitam în copilărie. Am fost un coleg şi-un bun prieten al tatălui meu. Am lucrat mai târziu la Scînteia, ulterior la Adevărul, iar din 1994 la MediaPro. În prezent mă implic în toate domeniile artei fotografice. Sunt un freelancer lipsit de modestie”. Aceasta este “autoprezentarea de pe blogul său. Finalul este apoteotic. 

Poate nu cele mai potrivite

Dar este departe de a fi un “final”. Între anii 1993-1996 face fotografie de teatru la multe spectacole ale teatrelor Nottara, Bulandra şi Teatrul Naţional I.L.Caragiale din Bucureşti. În 1995 înfiinţează şi coordonează grupul de fotografi care a pus bazele MEDIAFAXFOTO. Pentru MEDIAFAX şi grupul de Presă MEDIAPRO face fotografie politică, socială, sportivă şi de reclamă. În 1996 începe ca fotograf principal, colaborarea cu ediţia româneasca a Playboy. Colaborează şi cu revista Maxim până la închiderea ediţiei româneşti, în 2009. În ultima vreme, “exprimarea tip” în ceea ce îl priveşte este “Dragoş a făcut o pasiune din arta fotografică erotică”. Aici este nevoie de revenirea la rânduri preţioase, deoarece fraza se cere explicată. În această lună, la Galeria de Artă Contemporană ArtXpert din Bucureşti,  poate fi văzută expoziţia de fotografie Glorifying The Body, semnată Dragoş Cristescu. Proiectul cuprinde 16 fotografii printate pe pânză, în care artistul tratează tema cu un interes strict estetic, cautând să expună trupul feminin, ca formă pură, ideală, demonstrând că nudul nu înseamnă vulgaritate. Fotografii la care singurul răspuns sunt întrebările. Despre artist şi fotografiile lui. Poate nu cele mai potrivite întrebări. Dar “comentate” scurt şi “fotografic” de însuşi Dragoş Cristescu.  

“Am învățat să gândesc fotografic”

-    Aşa este, talentul se moşteneşte?  -    Înclin să cred ca da, însă foarte important, pentru mine cel puțin, a fost faptul ca tatăl meu a știut cum să mă ajute să îl cizelez. M-a învățat să gândesc fotografic. -    Cum te simte fotografia? Pentru ca tu ai spus că ai realizat, în timpul liceului, că simţi fotografia. Dar fotografia, cum te simte? -    Începusem să spun că încet încet am învățat să gândesc fotografic. Nu pot explica științific procesul . La un moment dat mi-am dat seama că simt momentul în care trebuie sa apăs pe declanșator. Desigur că asta nu înseamnă că toate fotografiile sunt bune. Am multe fotografii despre care mulți spun că ar fi bune dar eu le consider doar acceptabile. Știu că pot mai mult… -    Spui că eşti un freelancer lipsit de modestie. Este simplu, sau complicat?_ -    Cred că a fi modest este o virtute dar nu și atunci când ajungi lipsit de atitudine. Totul e să nu ajungi la trufie. Cam asta am vrut să spun. -    Ce înseamnă pentru tine “fotografia sociala”? -    Fotografia socială este afirmația , atitudinea , poziția pe care o are fotograful. -    Ai spus la in moment dat in cadrul unui interviu: “În fiecare zi mă satur de pozat femei. Sunt capricioase, enervante, obositoare. Vorbesc prea mult, au manii şi fixaţii, şi nu sunt niciodată mulţumite de cum arată. Paradoxul este că, de cele mai multe ori, a doua zi am iarăşi chef să mă supun aceluiaşi supliciu. Dar daca “subiectul” ar fi bărbaţii? Ar fi “supliciul” mai uşor fiind “de acelaşi sex” cu fotograful? -    Păi eu însumi sunt paradoxal! Sunt un misogin care adoră Femeia.  -    Care este “decorul” în care ţi-ai dorit să fotografiezi o femeie dar nu ai făcut-o niciodată? -    Nu mai cred în decoruri. Provocarea este să nu existe decor. Atunci reușești sau eșuezi în încercarea de a creea sau descoperi  un personaj. -    Care “parte” a corpului feminin “incita” mai mult aparatul de fotografiat? -    Orice parte a trupului uman este incitantă pentru camera foto. Abordarea este diferită atunci când vorbim despre un trup întreg, versus părți. Important este ca părțile, decupajele dacă vreți, sa aibă armonie și astfel să ne permită  să visăm. Căci părțile acelea nu mai sunt doar niște bucăți ci devin  niște întreguri. -    Nu este cam mare distanţa dintre nud şi fotografie electorală – metaforic vorbind?  -    Cred că este o distanță uriașă. Nudul , chiar și unul nereușit, transmite niște emoții. Fotografia electorala e falsă. Dacă și-ar folosi fotografia din cartea de identitate ar fi mai sinceri….măcar in poză ! -    Am văzut câteva “frânturi” din cea mai recenta expozitie a ta şi recunosc că mi-a trecut prin minte că este arta nudului “la rece”. Nudurile tale m-au făcut să mă gândesc, în mod paradoxal, la Dali. Ce este cu această răceală provocatoare?   -     Eu nu le percep acea răceală . Faptul că imaginea respectivă te-a dus cu gândul la Dali, mă onorează. Suprarealismul genial al lui Dali e o sursă inepuizabilă de inspirație. -     Cât de mult sau cât de puţin se îmbină  comercialul cu pasiunea în ceea ce faci? -    Fără pasiune nu iese nimic bun. Și nu mă refer numai la fotografie, ci la oricare domeniu, profesie.

Epilog

Expoziţia Glorifying The Body, semnată Dragoş Cristescu, cuprinde o serie de fotografii nud, imaginile selectate fiind o parte a unui proiect conceptual în care viziunea artistului se leagă de sculptura şi mişcarea trupului, lumina fiind elementul esenţial în crearea idealizării nudităţii. Artistul deţine controlul asupra riscului provocat de fotografia nudului, riscul de a limita atributul erotic în favoarea celui artistic, autorul făcând uz de geometrizarea poziţiei trupului, echilibrând întreaga compoziţie. Pentru a crea o imagine – elogiu a nudului este esenţială expresivitatea modelului, armonizarea acestuia cu cadrul respectiv, fotograful reuşind să păstreze un aer de naturaleţe, cu ajutorul luminii.

Expoziţia cuprinde fotografii nud, fotografii de bijuterie, compoziţii mixte de bijuterie-nud, tocmai pentru a evidenţia mesajul expunerii lor, acela de a omagia trupul, ca ideal feminin. Dragoş Cristescu pune, de asemenea, accent pe anumite părţi ale trupului feminin în ideea de a explica spectatorului viziunea sa asupra conceptului de fotografie nud. 

La modul general vorbind, de-a lungul “istoriei fotografiei”, subiectul nudului nu a încetat să apară, imediat după ce fotografia a luat o formă artistică, devenind în timp, o sursă de inspiraţie, tot mai larg răspândită, în rândul fotografilor. Nudul, în toate epocile, începând cu Renaşterea şi până în zilele noastre, în secolul XXI, a dat întotdeauna naştere unui puritanism excesiv, fiind legat de imaginarul erotic şi senzual. În fotografie, deseori controversat şi situat la graniţa dintre moralitate şi vulgaritate, nudul reprezintă o formă de exprimare a artistului, care încearcă să transmită privitorului, povestea din spatele unui trup dezgolit.