În ultimele luni, tema standardelor academice și a calității muncii universitare a devenit un subiect central în mass media.
E o tendință îmbucurătoare, pentru că se discută într-o atmosferă cu totul diferită de cea din anii 2000-2001, când acest subiect nu trezea interes, când orice discuție despre criteriile de exigență care s-ar aplica tezelor de doctorat era privită drept o excentricitate. În fond, de ce e important să se dezbată aceste lucruri în public? Nu interesează oare chestiunile acestea doar consiliile din universități sau comisiile de specialitate de la minister? Nu sunt ele doar chestiuni de nișă? Ce caută aceste subiecte în paginile presei scrise, sau în emisiuni de radio sau de televiziune? Până la urmă, după cum am văzut, nenorocirea maximă s-a petrecut: s-a dovedit că un politician român de prim rang, fostul prim-ministru, dl Victor Ponta, a susținut o teză de doctorat plagiată. Și asta s-a întâmplat la Universitatea din București, nu în altă parte. E posibil să nu fie singurul politician român care să se confrunte cu o asemenea problemă. Ceea ce e important să observăm e că un aspect strict academic a avut semnificative implicații politice. Cred că una dintre motivațiile importante a prezenței la vot a multor români din afara României la ultimele alegeri prezidențiale a fost legată de această chestiune academică. Existența unei teze de doctorat cu probleme poate fi un handicap letal în bătălii electorale viitoare. Or, dacă așa stau lucrurile, dacă un candidat cu o slăbiciune academică semnificiativă în dosarul său poate afecta performanța unui partid în viitoare alegeri, de ce nu își analizează partidele candidații și din punct de vedere academic? Un candidat fără studii de master sau doctorat, dar care poate prezenta cu succes un mesaj politic în fața unui segment de electorat bine definit, ar fi de preferat unui candidat care deține o diplomă cu probleme. Iată un adevăr care merita amintit. Și, deloc în cele din urmă, să ne întrebăm: dar de ce e această problemă importantă pentru românii care lucrează în afara României? De ce nu-și văd aceștia de ale lor și nu lasă fenomenul universitar românesc să evolueze pe căile sale proprii, cât se poate de originale? Dacă au plecat, ducă-se. (Am întâlnit asemenea opinii.) Participarea masivă la vot în 2014 nu a reprezentat expresia aleatoare a opiniei unor oameni care au părăsit definitiv România. E vorba de o atitudine care lasă deschisă multe opțiuni pentru viitor. Unii dintre românii care lucrează azi în afara României vor vota din nou la toamnă și, probabil, se gândesc că s-ar putea întoarce și vor mai lucra în România și în viitor. Trăim vremuri în care plecările nu mai sunt definitive. Așa că, inevitabil, toți participanții la jocul politic trebuie să țină seama de faptul că electoratul românesc a devenit sensibil la informații legate de etica universitară, ceea ce reprezintă un important câștig pentru întreaga societate.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor
Recomandările noastre
