Preafericitul Părinte Lucian Mureşan, cardinal

Preafericitul Părinte Lucian Mureşan, cardinal

Preafericitul Părinte Lu­cian Mureşan a fost ridicat la rangul de cardinal de Benedict al-XVI-lea la consistoriul de sâmbătă, 18 februarie, împreună cu alţi 21 de cardinali.

Arhiepiscopul major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, este astfel al treilea cardinal din istoria Bisericii Catolice din România.Ceremonia oficială a avut loc la Bazilica Sfântul Petru.

Lucian Mureşan s-a născut în Eparhia de Maramureş, la 23 mai 1931, în comuna Ferneziu, astăzi cartier al municipiului Baia Mare, fiind al zecelea din cei doisprezece copii ai familiei Petru şi Maria.

Arhiepiscopul Major şi Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Lucian Mureşan este al treilea Cardinal român, după Cardinalul Iuliu Hossu şi Cardinalul Alexandru Todea.

Lucian Mureşan a început cariera teologică în 1955, când a fost acceptat în mod ex­cep­ţional la Institutul Teologic Romano-Catolic de grad universitar din Alba Iulia.

Din 26 mai 2003 este numit, de către Papa Ioan Paul al II-lea, membru al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, iar la 16 decembrie 2005, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea îl ridică la demnitatea de Arhiepiscop Ma­jor al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Ne puteți urmări și pe Google News