”Slavianskul” moldovenesc

”Slavianskul” moldovenesc

Desigur, acest personaj minor, transfug ordinar și propagandist ieftin, nu merită nicio atenție.

Dar ceea ce totuși a declarat în cadrul unei conferințe de presă președintele ”Partiduțului” Nesocialiștilor, nu poate fi lăsat la o parte. Desigur, cel mai bine era ca niciun jurnalist să nu fie prezent, dar atât timp cât acel individ deține fotoliul de deputat (furat de la partidul care l-a adus pe lume și pe care acesta ulterior l-a trădat), scena politică moldovenească va fi virusată de asemenea impostori. Se poate lesne de văzut că nici comuniștii, antiromâni tradiționali, nu au îndrăznit să lanseze asemenea acuzații absurde la adresa României, românilor și limbii române.

În primul rând trebuie de menționat că sus-numitul domn nu s-a pregătit bine pentru conferință, și evident avea emoții, datorate minciunilor pe care avea să le spună. În loc să spună recensământ a spus referendum, vrând să spună ”nu au fost niciodată 4 milioane de români în RM” a spus ”nu au fost niciodată 4 milioane de moldoveni în RM”. Este lucru bine știut că referendumurile sunt distracția preferată a socialiștilor de la noi, și că de moldoveni le pasă la fel demult cum le pasă de statul Vanuatu. Dar să spui că în Moldova nu sunt moldoveni, și după aceea că românii vor să-i lipsească pe moldoveni de patrie, este culmea absurdului. Și cum poate fi încă la libertate, o persoană care a susținut deschis un referendum separatist, susșine un regim separatist, a chemat la executarea protestatarilor de pe EuroMaidan, și atacă integritatea Republicii Moldova prin proiectul de federalizare?

În continuare au urmat obișnuite, dar foarte exagerate acuzații la adresa României, și a guvernării deopotrivă. Recensământul chipurile ar fi fost o farsă organizată pe bani români, moldovenii au fost terorizați pentru a se declara români, uneori chiar agresați fizic dacă doreau să se declare moldoveni și limba moldovenească. Ai impresia că ne-am întors în timpurile staliniste. Deși cazuri întilnite de încălcări erau exact inverse, dar nu poate fi vorba despre amenințări fizice, ori promisiuni de a dărui automobile, despre care vorbesc socialiștii. România ca atare nici nu poate avea mare folos din recensământul nostru, mai ales că în aceeași perioadă țara vecină era cufundată în alegerile europarlamentare. Iar când președintele socialist acuză guvernarea de a fi plină de cetățeni români, care evident servesc ”altui” stat, să nu uite că și mulți comuniști și socialiști au cetățenia română ori rusă. Oare cei care au cetățenie rusă nu sunt suspecți?Desigur că nu, Rusia fiind dintotdeauna garantul independenței Republicii Moldova.

Ne puteți urmări și pe Google News

După câte vedem, asalturile liderului socialiștilor asupra statului nostru continuă. A susținut un referendum anticonstituțional, a încercat săpornească o caravană de referendumuri locale pentru a ne integra într-un spațiu față de care ne-am proclamat independența 20 de ani în urmă. Apoi a lovit nerușinat în unul dintre cei mai de vază reprezentați ai culturii noastre, după ce anterior tot el  i-a furat opera. Acum a început a lovi în România, ”marele imperiu” care vrea să-i cotropească pe moldoveni și să le interzică limba. Și toate acesta le spune în cea mai curată limbă română, care evident este moldoveneasca în opinia sa. La început spune că românii sunt o minoritate și că respectă toate minoritățile naționale din Republica Moldova, iar apoi  le spune românilor să se ducăla București dacă vor să fie români. Aici deja miroase a rasism și extremism, dacă nu chiar a fascism tinând cont de ”partenerii săi strategici” din răsărit.

Mai rău este că asemenea declarații, pline de ură și dezinformare absurdă, sunt tolerate de organele de forță. Nemaivorbind de caracterul curat antistatal și anticonstituțional al multor declarații ale socialiștilor, care atentează la însăși independența Moldovei și integritatea sa. Și toate acestea sub pretextul apărării statalității moldovenești de dușmani imaginari. Se vede că samooborona din Ucrain există și la noi, și este nu mai puțin violentăîn retorică, și nu mai puțin periculoasă în fapte, deși până când nu poartă măști și automate Kalașnikov, dar statul nostru nu prea face nimic pentru a se apăra. În același timp dușmanii sunt deja în interiorul său, și manipulează intens. Cum spunea marele Nicolae Iorga:” Fereşte-te de acel duşman care vrea să te caştige şi pe tine împotriva ta.”