Simona Halep rămâne fără antrenor o perioadă. Anunțul făcut de Darren Cahill

Simona Halep rămâne fără antrenor o perioadă. Anunțul făcut de Darren Cahill

Simona Halep, locul 6 mondial, va începe în această lună competițiile pe zgură, dar fără ajutorul tehnicianului Darren Cahill.

Deși este antrenorul full-time al româncei, australianul a anunțat pe Twitter că nu va fi alături de Simona la primele turnee desfăşurate în Europa pe suprafaţa roşiatică.

Astfel, Halep nu se va putea baza pe sprijinul lui Cahill la meciul de Fed Cup, cu Germania (16-17 aprilie), dar nici la turneul Premier de la Stuttgart (18-24 aprilie). Ce doi vor reveni la colaborarea obișnuită abia la Madrid, la întrecerea de tip Premier Mandatory deținută de Ion Țiriac, ce se va desfășura în perioada 30 aprilie - 7 mai.

„Este pe mâini bune la Fed Cup, alături de colege şi de echipa lor. Ne vom vedea în săptămâna dinaintea turneului de la Madrid şi vom lucra până la finalul Roland Garros. Poate că voi veni în România după turneul de la Roma. Se va sătura de mine până atunci”, a fost mesajul pe care Darren Cahill la postat pe reațeaua de socializare Twitter.

Ne puteți urmări și pe Google News