Simona Halep, PROGRAM MODIFICAT la Montreal, după retragerea Serenei Williams. Pe cine va întâlni românca în turul II

Simona Halep, PROGRAM MODIFICAT la Montreal, după retragerea Serenei Williams. Pe cine va întâlni românca în turul II

Liderul WTA, Serena Williams, s-a retras de la Rodgers Cup (25-31 iulie) în urma unei accidentări. Astfel, Simona Halep (5 WTA) va întâlni altă adversară în turul al doilea de la Montreal.

Serena Williams a luat decizia de a renunța la turneul din Canada, din cauza unei probleme medicale la umăr. Retragerea tenismenei americance a dus, astfel, la modificarea tabloului. În turul 2, Halep ar fi trebuit să evolueze cu învingătoarea partidei dintre o sportivă venită din calificări şi franţuzoaica Kristina Mladenovici (34 WTA. Însă, odată cu răsturnarea situației pe tablou, românca va juca acum cu cea care va câștiga partide dintre Daria Gavrilova (Australia, 45 WTA) şi Annika Beck (Germania, 37 WTA).

Anul trecut, Simona Halep a ajuns în finala Rodgers Cup, unde a pierdut în faţa Belindei Bencici, după ce a fost nevoită să se retragă din cauza unor probleme medicale. 

Mai mult, competiția de de la Montreal este dotată cu premii totale în valoare de 2.714.413 de dolari, iar la această ediție va participa și Monica Niculescu (61 WTA), care va debuta, în runda inaugurală, împotriva letonei Jelena Ostapenko, locul 38 WTA.

Ne puteți urmări și pe Google News