Simona Halep a intrat la apă

Simona Halep a intrat la apă

Românca a ratat, ieri, calificarea în „sferturile” de la Roland Garros, la capătul unui meci care a fost amânat timp de trei zile din cauza ploi

A șasea favorită de la Roland Garros, Simona Halep, a fost până ieri singura tenismenă româncă rămasă în cursă pe tabloul de simplu al celui de-al doilea Grand Slam al anului.

Rezultat diametral opus, la Madrid

Dacă în 2014 a bifat finala de la French Open, iar anul trecut s-a văzut eliminată încă din turul secund, în această ediție a Open-ului de la Paris, Halep a ratat calificarea în „sferturi”. Ieri, Simona Halep a cedat în fața australiencei Samantha Stosur (24 WTA), scor 6-7, 3-6, la capătul unui meci care a durat trei zile. Întâlnirea dintre cele două sportive a început duminică și s-a încheiat la scorul 5-3 în favoarea româncei.

Ploaia i-a forțat pe organizatori să amâne până ieri duelul din turul „optimi”. La reluarea jocului, Simona a cedat inexplicabil în fața lui Stosur. Culmea, constănțeanca o învinsese de curând pe sportiva din Australia, la turneul de la Madrid, în minimum de seturi, scor 6-2, 6-0. Pentru prezența în optimile de finale de la Roland Garros, Simona Halep va primi un cec în valoare de 173.000 euro şi 240 de puncte WTA.

Ironizată de Stosur

„A fost foarte greu. Meci întrerupt, după reluare a fost din nou întrerupt. Cred că vremea a fost mai periculoasă decât adversara”, a declarat Stosur, la final.

Australianca va juca în „sferturi” cu învingătoarea meciului dintre Țvetana Pironkova (102 WTA) și Agnieszka Radwanska, ocupanta locului 2 în ierarhia mondială.