Sesizarea lui Tăriceanu legată de Belina, din nou pe masa CCR

Sesizarea lui Tăriceanu legată de Belina, din nou pe masa CCR

Curtea Constituțională urmează si ia astăzi o hotărâre cu privire la sesizarea făcută de președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în legătură cu un posibil conflict juridic între Guvern şi DNA ca urmare a cercetării privind legalitatea hotărârilor Executivului prin care părţi din insula Belina şi braţul Pavel au trecut din proprietatea statului în cea a judeţului Teleorman. Judecătorii CCR au amânat săptămâna trecută luarea unei decizii, pentru „aprofundare”.

„Nu se va repune pe rol, s-au amânat deliberările. N-am cerut niciun fel de explicaţii, nici informaţii suplimentare, pur şi simplu pentru o analiză mai aprofundată a datelor care sunt deja în dosar, inclusiv cu privire la punctele de vedere susţinute astăzi în şedinţă”, a declarat joia trecută, preşedintele CCR, Valer Dorneanu.

Întrebat de presă dacă practica judiciară existentă deja în materie poate constitui un factor important în decizia Curţii, Dorneanu a replicat: ”Noi ne luăm după Constituţie, după practica noastră, nu eliminăm niciodată hotărârile pe care le dau instanţele judecătoreşti, dacă ele sunt necesare cauzei şi ne pot influenţa”.

În şedinţa din 16 noiembrie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, le-a prezentat judecătorilor CCR argumentele Guvernului în favoarea acestei sesizări, susţinând că aceasta este admisibilă. Întrebat de jurnalişti de ce a venit la CCR să susţină sesizarea lui Tăriceanu, Tudorel Toader a spus că aşa l-a rugat premierul.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Decizia nu va fi de speţă, ci una de principiu, care va delimita competenţele Ministerului Public în raport cu Guvernul. (...) Preşedintele Senatului vrea să afle dacă este legal ca DNA să verifice legalitatea sau oportunitatea unei Hotărâri de Guvern. (...) Noi considerăm că sesizarea este admisibilă”, le-a spus Toader judecătorilor CCR.

Ministrul a susţinut că, din punct de vedere al Executivului, această sesizare este admisibilă, arătând că DNA nu poate ancheta legalitatea, oportunitatea sau circumstanţele emiterii unei Hotărâri de Guvern, pentru că legalitatea unui astfel de act normativ este de competenţa instanţei de contencios administrativ.

În sesizarea depusă la CCR, Tăriceanu arată conflictul juridic intervenit ca urmare a cercetării penale a Direcţiei Naţionale Anticorupţiei asupra legalităţii Hotarârii Guvernului nr. 858/2013, respectiv, a Hotărârii Guvernului nr. 943/2013.

„În documentul înaintat Curţii Constituţionale a României se precizează: actele şi faptele concrete expuse în sesizare dovedesc existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi D.N.A. – componentă a Ministerului Public, care constă în declanşarea unei proceduri de urmărire penală în legătură cu adoptarea unor hotărâri de guvern.  Or, potrivit celor statuate chiar de către Curtea Constituţională, adoptarea hotărârilor de Guvern dă expresie competenţei originare a Guvernului”, a precizat șeful Senatului.